miercuri, 13 martie 2019
miercuri, 5 decembrie 2018
duminică, 18 martie 2018
Mi se spunea Moşu !!!
Astăzi am avut o mare,o enormă....nu se prea potrivește dar nu mai am cuvinte,bucurie. Enormă bucurie?Nu prea-mi sună bine,dar exprimă,oarecum,ceea ce am simțit.Am găsit pe Rodica şi Dan,acum ambii cu același nume Chihaia. Unde i-am găsit?iaca pe Internet.După ce am epuizat toate cărțile de telefon şi am sunat multi Chihaia Dan,a sunat clopoțelul pentru internet şi am avut noroc.
Da,cred că ar trebui să mai adaug ceva.Pentru mine,cea mai frumoasă,cea mai importantă perioadă din viata mea a fost perioada liceului.Ani de liceu.....Pentru alții,au fost anii studenției,atunci când se îmbina lipsa zgărzii uniformei........cu zgarda responsabilității pentru profesia aleasă....Urmând o scoală cu profil militar cu restricțiile şi constrângerile ei nu puteam considera că asta-i cea mai frumoasă perioadă perioadă.A avut şi asta,bucuriile,glumele-uneori foarte cazone-satisfacțiile ei ....dar n-a fost la fel cu perioada din liceu.În liceu orice individ-am vrut să spun copil,dar noi deja eram oameni cu importanţă....ce copii dom'le - credea,se credea, cel puțin punctul de sprijin de care era nevoie pentru ca Arhimede,sau oricine altcineva să mute pământul din locul lui lăsat de veci.După primul an de încercare,ne-am pomenit cu o clasă omogenă şi stabilă pe următorii trei ani.Practic eram cotați ca o clasă de fete.Din 42 de elevi,băieți erau cred 10 în prima fază apoi au mai apărut niște transferați,unul sau doi şi au plecat 1-2 fete.Eram împărțiți după criterii arbitrare, totuși cu puţină logică.A doua limbă engleza,începută în clasa a IX-a,sau franceza pe care unii dintre noi începuserăm să o studiem ...din fragedă pruncie. Aşa am avut o clasă mixtă engleză,o clasă de băieți curată,o clasă de fete ....cu ceva impurități,o clasă de fete-de data asta pură- şi o clasă de fete ..cu un spin în coadă.
Ultimele două clase erau umaniste,primele mai mult reale şi mai puțin realiste.
Noi,clasa din mijloc,C ,a fost aleasă de fostul nostru diriginte de la cl. a IX-a,aproape pe scheletul clasei la cere fusese diriginte.Au venit întăriri din celelalte clase aleși pe sprânceană pentru că a continuat să ne fie diriginte şi în clasa a X-a.Printre întăririle aduse era şi fata lui Aurelia.Fostului nostru diriginte,profesor de Tehnologia materialelor,i-am uitat numele de familie şi colegii noastre Aurelia.Până la sfârșitul scrierii ,poate mi-l amintesc.De multe ori am vrut să scriu aşa ceva şi să fac și strigarea catalogului,dar de fiecare dată s-a ivit ceva care m-a împiedecat.De atunci au trecut peste 40 de ani şi nu tocmai ușori. A fost frumos,foarte frumos arunci când am început să intrăm în viată. La un moment dat al ,trecerii noastre prin această poezie a vieții,care pentru mine s-a numit anii de liceu,profesorul şi dirigintele nostru ne-a părăsit,pentru totdeauna.E ciudat cum te poți lega de cineva şi amintirea pierderi lui,chiar şi după 40 de ani te doare.Ciudate creaturi suntem noi,animalele dotate cu gândire,simțire....emoții....eh şi de multe ori cu multă nesimțire. Poate,mă gândesc acum,şi nesimțirea asta era un soi de protecție la scurt circuitele vieții. Printre noii veniți,dacă nu mă înșel cumva erau şi cei pierduți acum 40 de ani şi regăsiți în astă seara.
Dintre cele cinci clase din promoția noastră,la concurentă erau clasa A,dirigintă dna Lidia Petriș -profesoara de Rusă şi clasa C ,a noastră,diriginte-de la un moment dat după ce dl.Paraschiv ne-a părăsit a fost dna.Chiriţă Maria-profesoară de Şt. naturii. Celelalte fiind clase simple nu prea contau.
La un moment dat,nu mai rețin motivul,îmi spunea''papa''.Pe atunci aveam deja,implementat serios numele de Moşu.Acum developez,numele nu era pentru toți şi nu cu aceeași intensitate pentru toţi.Pentru ei doi da.era mai mult un nume de alint sau un supranume,nu o poreclă.
miercuri, 22 octombrie 2014
Decalogul Părintelui Savatie Baștovoi
1. Să nu uiți că trebuie să mori
Când aveam doi ani,am căzut din sania la care era înhămat un cal,iar tata s-a dus fără să mă
observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova.Când calul a pornit,eu am căzut pe spate,în zăpadă,amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am făcut,pentru prima oară,descoperirea singurătății şi a morţii. Nu am plâns şi nici nu am strigat. Țin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă,la mama, mergând atât de încet,încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.
2. Să nu uiți că trebuie să iubești
Cel mai cumplit lucru,care i se poate întâmpla unui om,este să nu fie iubit. Dar cred că şi mai
cumplit este să nu iubești. Întotdeauna mi-a fost ușor să iubesc oamenii,să mă bucur că-i văd. De aceea,nu am avut nici piedică în a înțelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mămica îmispunea: „Du-te de la mine,nu te mai iubesc”. Asta era,pentru mine, pedeapsa supremă,pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.
3. Să nu prețuiești în bani,ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
Am înţeles asta în adolescenţă. Eu fiind elev la Liceul de Artă („Octav Băncilă”) din Iaşi,mama
m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo,am stat la o familie de abhazi,o femeie divorţată cu doi copii,dar foarte descurcăreaţă. O chema Izolda şi ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar şi făcea mulţi bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulţi bani.Vindea frigărui noaptea,până spre dimineaţă,că erau nopţile albe. Uneori ieşeam şi eu cu ei,că era interesant. Ei făceau şi vindeau frigărui,iar eu desenam într-o mapă pe care o sprijineam pe genunchi.Cât oamenii mâncau,eu aveam timp să le „fur” portretele. Un bărbat chel şi vesel s-a apropiat de mine şi a început să exclame: „Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ţi dau ca să mi-l vinzi?”.
Eu zic,vi-l dau aşa,eu nu vând. Şi i-am dat acel portret. Bărbatul totuşi mi-a dat un dolar,era în 1991.
Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet şi nu l-am folosit niciodată.
4. Să nu crezi răul
De câte ori am crezut un rău despre cineva,am avut doar de pierdut. M-am simţit murdar,
părtaş la o lucrare de urâţire a omului. Am vorbit şi eu de rău,iar timpul mi-a demonstrat de fiecare dată că nu am avut dreptate. Prefer să greșesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău,decât să ajung să cred o vorbă proastă despre un om bun. Orice rău este o minciună. Răul,aşa cum spunea fericitul Augustin,nu există. Răul este o mare absență,absența binelui şi a iubirii. De aceea,a crede răul este totuna cu a te cufunda în absenţă,în minciună.
5. Să nu te crezi pierdut
Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde,cunoscând toate relele care ies din această cădere
sufletească. Dar într-o zi mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoştea căderile mele,şi cele trecute,şi cele viitoare şi totuşi m-a creat,iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu și-a pus toată încrederea în noi. E o mare încurajare să te gândeşti că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare omul e capabil de orice rău,el se porneşte cu război împotriva propriei fiinţe,având parcă o plăcere demonică din a-şi călca propriile principii,practic sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat îşi începe sfătuirea de după spovedanie prin cuvintele:„Să nu deznădăjduiești”.
6. Să nu te crezi sfânt
Sfântul Siluan Athonitul zicea:„Două gânduri să nu le primești şi să nu le crezi:primul că nu te
vei mântui şi al doilea că eşti sfânt”.Să nu te crezi mai bun ca alţii. Lucrarea pe care o faci,prin darul lui Dumnezeu,poate fi mai bună decât a vecinului,dar asta nu înseamnă că tu eşti mai bun ca el,doar lucrarea e mai bună. Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi,dar oricine se mândreşte cu lucrările sale ajunge să se întunece şi să folosească darul prostește,după care ajunge să-și piardă demnitatea.
7. Să nu te pui chezaș
De câte ori m-am pus chezaş pentru cineva,am încurcat oamenii şi am făcut rău. De când mă
ţin minte,mă băgam să salvez pe toată lumea. Narcomani,beţivi,femei bătute de bărbat şi aşa mai departe. N-am salvat pe nimeni,numai necazuri,bani furaţi,lucruri dispărute,probleme cu vecinii.Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuţi pe cineva,ajută cât te ţin curelele,dar fără să implici şi alţi oameni. Asta înseamnă să te pui chezaş pentru cineva,să garantezi că el se va îndrepta,că te reprezintă.
Mare greşeală. Odată am citit din Pildele lui Solomon sfatul acesta:„Să nu te pui chezaş”.
Noi,când citim Scriptura,înţelegem şi reţinem doar atât cât am experimentat,celelalte cuvinte nici nu le vedem.
8. Să nu te răzbuni de două ori
Răzbunarea este un păcat,dar este omenească. Scriptura spune să nu pedepsești de două ori
pentru aceeași greșeală,principiu care a ajuns şi în dreptul roman. Pot înțelege un gest de răzbunare,deşi e mai bine să nu te răzbuni,dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori,adică la nesfârșit, pentru o singură greșeală. Când m-am răzbunat o dată,a mai mers cum a mai mers,m-a iertat Dumnezeu,dar când m-am răzbunat a doua oară,s-a întors totul în capul meu şi am ajuns să înţeleg că m-am războit cu mine însumi.
9. Să nu învingi cu orice preț
Oamenii care caută să fie învingători cu orice preţ,în cele din urmă,pierd totul. Prefer să fiu
considerat învins uneori pentru a-mi păstra șansa să înving la urmă. Odată un episcop român mi l-a lăudat pe Adrian Năstase (se întâmpla prin 2004):„Vă daţi seama,omul acesta(Adrian Năstase)a avut doar note de zece,niciun nouă! E extraordinar,nu-i aşa?”. Eu i-am răspuns: „Eu nu am încredere în oamenii care au avut numai note de zece”. „De ce?”,m-a întrebat episcopul surprins. „Pentru că ei nu ştiu să piardă,iar omul care nu ştie să piardă te vinde pentru o victorie vremelnică”.
10. Să nu râzi de rușinea nimănui
Când eram mic,am auzit băieții mai mari râzând de cineva care a fost prins într-un păcat rușinos.Apoi,de fiecare dată când mă întâlneam cu acel om sau auzeam vorbindu-se de el,îmi venea în minte,fără să vreau,păcatul pe care îl făcuse. Dar niciodată nu am spus cu buzele mele acel păcat şi m-am purtat aşa cu acel om ca şi cum nu aş şti nimic. Nici acum,când el a murit,nu pot spune ce am auzit,pentru că nu vreau să-i răscolesc rușinea.
De Ieromonah. Savatie Baștovoi
Decalogul a apărut în revista moldovenească VIP Magazin (februarie 2013, nr. 104-105).
1. Să nu uiți că trebuie să mori
Când aveam doi ani,am căzut din sania la care era înhămat un cal,iar tata s-a dus fără să mă
observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova.Când calul a pornit,eu am căzut pe spate,în zăpadă,amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am făcut,pentru prima oară,descoperirea singurătății şi a morţii. Nu am plâns şi nici nu am strigat. Țin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă,la mama, mergând atât de încet,încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.
2. Să nu uiți că trebuie să iubești
Cel mai cumplit lucru,care i se poate întâmpla unui om,este să nu fie iubit. Dar cred că şi mai
cumplit este să nu iubești. Întotdeauna mi-a fost ușor să iubesc oamenii,să mă bucur că-i văd. De aceea,nu am avut nici piedică în a înțelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mămica îmispunea: „Du-te de la mine,nu te mai iubesc”. Asta era,pentru mine, pedeapsa supremă,pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.
3. Să nu prețuiești în bani,ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
Am înţeles asta în adolescenţă. Eu fiind elev la Liceul de Artă („Octav Băncilă”) din Iaşi,mama
m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo,am stat la o familie de abhazi,o femeie divorţată cu doi copii,dar foarte descurcăreaţă. O chema Izolda şi ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar şi făcea mulţi bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulţi bani.Vindea frigărui noaptea,până spre dimineaţă,că erau nopţile albe. Uneori ieşeam şi eu cu ei,că era interesant. Ei făceau şi vindeau frigărui,iar eu desenam într-o mapă pe care o sprijineam pe genunchi.Cât oamenii mâncau,eu aveam timp să le „fur” portretele. Un bărbat chel şi vesel s-a apropiat de mine şi a început să exclame: „Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ţi dau ca să mi-l vinzi?”.
Eu zic,vi-l dau aşa,eu nu vând. Şi i-am dat acel portret. Bărbatul totuşi mi-a dat un dolar,era în 1991.
Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet şi nu l-am folosit niciodată.
4. Să nu crezi răul
De câte ori am crezut un rău despre cineva,am avut doar de pierdut. M-am simţit murdar,
părtaş la o lucrare de urâţire a omului. Am vorbit şi eu de rău,iar timpul mi-a demonstrat de fiecare dată că nu am avut dreptate. Prefer să greșesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău,decât să ajung să cred o vorbă proastă despre un om bun. Orice rău este o minciună. Răul,aşa cum spunea fericitul Augustin,nu există. Răul este o mare absență,absența binelui şi a iubirii. De aceea,a crede răul este totuna cu a te cufunda în absenţă,în minciună.
5. Să nu te crezi pierdut
Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde,cunoscând toate relele care ies din această cădere
sufletească. Dar într-o zi mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoştea căderile mele,şi cele trecute,şi cele viitoare şi totuşi m-a creat,iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu și-a pus toată încrederea în noi. E o mare încurajare să te gândeşti că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare omul e capabil de orice rău,el se porneşte cu război împotriva propriei fiinţe,având parcă o plăcere demonică din a-şi călca propriile principii,practic sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat îşi începe sfătuirea de după spovedanie prin cuvintele:„Să nu deznădăjduiești”.
6. Să nu te crezi sfânt
Sfântul Siluan Athonitul zicea:„Două gânduri să nu le primești şi să nu le crezi:primul că nu te
vei mântui şi al doilea că eşti sfânt”.Să nu te crezi mai bun ca alţii. Lucrarea pe care o faci,prin darul lui Dumnezeu,poate fi mai bună decât a vecinului,dar asta nu înseamnă că tu eşti mai bun ca el,doar lucrarea e mai bună. Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi,dar oricine se mândreşte cu lucrările sale ajunge să se întunece şi să folosească darul prostește,după care ajunge să-și piardă demnitatea.
7. Să nu te pui chezaș
De câte ori m-am pus chezaş pentru cineva,am încurcat oamenii şi am făcut rău. De când mă
ţin minte,mă băgam să salvez pe toată lumea. Narcomani,beţivi,femei bătute de bărbat şi aşa mai departe. N-am salvat pe nimeni,numai necazuri,bani furaţi,lucruri dispărute,probleme cu vecinii.Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuţi pe cineva,ajută cât te ţin curelele,dar fără să implici şi alţi oameni. Asta înseamnă să te pui chezaş pentru cineva,să garantezi că el se va îndrepta,că te reprezintă.
Mare greşeală. Odată am citit din Pildele lui Solomon sfatul acesta:„Să nu te pui chezaş”.
Noi,când citim Scriptura,înţelegem şi reţinem doar atât cât am experimentat,celelalte cuvinte nici nu le vedem.
8. Să nu te răzbuni de două ori
Răzbunarea este un păcat,dar este omenească. Scriptura spune să nu pedepsești de două ori
pentru aceeași greșeală,principiu care a ajuns şi în dreptul roman. Pot înțelege un gest de răzbunare,deşi e mai bine să nu te răzbuni,dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori,adică la nesfârșit, pentru o singură greșeală. Când m-am răzbunat o dată,a mai mers cum a mai mers,m-a iertat Dumnezeu,dar când m-am răzbunat a doua oară,s-a întors totul în capul meu şi am ajuns să înţeleg că m-am războit cu mine însumi.
9. Să nu învingi cu orice preț
Oamenii care caută să fie învingători cu orice preţ,în cele din urmă,pierd totul. Prefer să fiu
considerat învins uneori pentru a-mi păstra șansa să înving la urmă. Odată un episcop român mi l-a lăudat pe Adrian Năstase (se întâmpla prin 2004):„Vă daţi seama,omul acesta(Adrian Năstase)a avut doar note de zece,niciun nouă! E extraordinar,nu-i aşa?”. Eu i-am răspuns: „Eu nu am încredere în oamenii care au avut numai note de zece”. „De ce?”,m-a întrebat episcopul surprins. „Pentru că ei nu ştiu să piardă,iar omul care nu ştie să piardă te vinde pentru o victorie vremelnică”.
10. Să nu râzi de rușinea nimănui
Când eram mic,am auzit băieții mai mari râzând de cineva care a fost prins într-un păcat rușinos.Apoi,de fiecare dată când mă întâlneam cu acel om sau auzeam vorbindu-se de el,îmi venea în minte,fără să vreau,păcatul pe care îl făcuse. Dar niciodată nu am spus cu buzele mele acel păcat şi m-am purtat aşa cu acel om ca şi cum nu aş şti nimic. Nici acum,când el a murit,nu pot spune ce am auzit,pentru că nu vreau să-i răscolesc rușinea.
De Ieromonah. Savatie Baștovoi
Decalogul a apărut în revista moldovenească VIP Magazin (februarie 2013, nr. 104-105).
miercuri, 30 iulie 2014
joi, 17 iulie 2014
Vită sau sfânt?
A fost odată un om.Acest om avea patru boi și cinci vecini.Vecinii săi nu aveau nici un bou.
Și a venit primul vecin și a zis:Eu nu am nici un bou,iar tu ai patru.Dă-mi mie unul,să mă ajute la muncile câmpului.Și omul i-a dat boul cerut.
Și a venit vecinul al doilea și a zis:Eu nu am nici un bou,iar tu ai trei.Dă-mi mie unul,să mă ajute la muncile câmpului.Și omul i-a dat boul cerut.
Și a venit vecinul al treilea și a zis:Eu nu am nici un bou,iar tu ai doi.Dă-mi mie unul,să mă ajute la muncile câmpului.Și omul i-a dat boul cerut.
Și a venit vecinul al patrulea și a zis:Tu ai avut patru boi,iar nu am nici unul.Dă-mi-l pe acesta,care ți-a rămas,ca să fiu și eu în rândul celorlalți vecini ai noștri și să-mi fie mai ușor la muncile câmpului.Și omul l-a ascultat,s-a dus de a dezlegat boul de la iesle și i l-a dat.
Și a venit vecinul al cincilea și i-a vorbit:Toți vecinii mei au căpătat au căpătat câte un bou,ca să le fie mai ușor la muncile câmpului,numai eu am rămas păgubit.Vino și ajută-mă tu,cu puterea pieptului tău,și cu încordarea mâinilor tale și a picioarelor tale,căci altfel mă nedreptățești.Și omul nostru s-a dus la el și i-a slujit în locul vitei.Omul acesta fost-a vită?Fost-a,el,sfânt?
vineri, 21 februarie 2014
Abonați-vă la:
Postări (Atom)