miercuri, 28 noiembrie 2012

Despre temeri şi puteri



Nu ştiu cine-i autorul,deşi e semnată;sper că n-am făcut ceva ,foarte, greşit.....şi,dac-am făcut, mă rog de iertare.Într-un fel fac şi popularizare.Aaaaa...... am uitat, se cheamă acum altfel, pentru că limba română a ajuns limbă de grăjdari,de mahala, sau de .....orice altceva.Ca să fii cool,trebuie neapărat s-o stâlceşti, s-o împestriţezi cu tot felul de cuvinte, luate de pe unde a fost fiecare. Aşa de uşor, poate cineva să-şi uite limba învăţată de la ma,de la şcoală.....sau n-au ştiut-o niciodată?
Da,cred că n-au ştiut-o niciodată;pentru că, cea ce ai învăţat, nu poţi uita decăt o dată cu moartea, sau cu boala aia cu nume tot străin.Ei,neştiind niciodată unele cuvinte ,obligaţi ,fiind, să se înţeleagă cu băştinaşii, le-au împrumutat cuvintele, stâlcindu-le şi pe acelea.A ieşit,astfel, un hibrid neînțeles nici de unii nici de alţii, dar acceptat şi de unii şi de alţii.Mi-am amintit,  like & share;parcă îmi place şi distribuie  nu-i bine.
Supărat pe unii, am uitat mobilul scrierii.
Nici textul,nici poza nu m-a deranjat.E corect şi mobilizator,să spunem.Cred că se adresa unei persoane-din întâmplare feminină?-care avea îndoieli,întrebări...cu privire la viitorul copil, neprogramat,neaşteptat....şi care putea s-o facă să păstreze copilul.E perfect corect şi adevărat,dar ca text general,ca o cugetare general valabilă,cred eu,ar trebui completată şi modificată puţin,,prin părţile esenţiale'',vorba lui nenea Iancu.
Şi tatăl-,,masculul'',ar spune cineva,-află aceleaşi temeri şi aceleaşi puteri pentru a-şi învinge temerile.Desemnat ,genetic, să fie stâlpul familiei, el descoperă mai întâi temerile,apoi îşi pune la încercare şi lucru,, bruma de minte'' pe care i-a lăsat-o Atoateziditorul şi caută să afle unde-s puterile pentru rezolvarea temerilor familiei.Aici este piatra de încercare a familiei,a cuplului...creşterea puiului.Aici se vede dacă, tatăl va fi un tată bun,sau mama  va fi o mamă bună; culmea este că, tatăl s-ar putea să fie bun, dar să fie văzut de mamă ca un tată ne bun ,sau nu tocmai bun ,şi viceversa.
Dar fiecare îşi asumă riscul şi plăteşte pentru asta.
Deci, cred că, textul ar trebui să fie modificat cam aşa;când accepţi şi aştepţi să devii părinte,afli despre temeri de care nu ştiai că există şi,devenind părinte,afli puteri, pe care nu ţi le știai, ca să-ţi învingi temerile .

 
  

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

ROMANŢA MORŢII de Ion MINULESCU



Am murit un om.
Ei,şi cei cu asta?În fiecare minut mor în întreaga lume mii..zeci de mii...sute de mii de oameni?
Da,dar toţi oamenii ăia care mor în lume,pentru mine sunt niște iluştri necunoscuţi....pe cînd acesta e al nostru, un Nume,e un mare Nume şi a suferit destul de mult până să plece spre dreapta judecată.
A murit Şerban IONESCU,actorul  Şerban IONESCU,omul care l-a întruchipat pe Ion al Glanetaşului, țăranul avid de pământ care,pentru a-l dobândi, face aproape orice faptă,mai mult mai mai puţin reprobabilă-după cutumele acelor vremuri
dar,  atunci când l-a obţinut, Ion vrea totul,vrea şi fata şi asta se pedepsește şi de legile cerului şi ale pământului.Nici Cerul nici Pământul nu te lasă să ai tot.Trebuie să plăteşti pentru fiecare  bucăţică de bucurie din viaţă.Aşa şi cu  Ion al nostru - interpretul lui -a avut succes,a avut viaţă frumoasă şi a plătit cu suferinţă;moartea lui nu-i o plată succesului....cu o moarte toţi suntem datori.am auzit discursuri şi jelanii....dar, dacă n-avea leac, oare, nu e de preferat moartea în locul vieţii inutile...a chinului conştient şi care tot acolo duce,dar trece prin faza în care omul nu mai este om .....prin faza în care n-ar trebui să-l vadă nimeni şi acu atât mai puţin cei dragi şi, implicit noi, admiratorii,spectatorii ....
În tradiţia pur sânge românească,nici nu s-a răcit bine şi au şi început  acuzele, elogiile.....şi vizionările la TV.
Pentru Şerban Ionescu,desigur Ion...
În seara asta, Şerban Ionescu, a murit a doua oară.
Cred că Dumnezeu are nevoie de mai mulţi actori români acolo;altfel ,de ce ar chema actorii noștri unul după altul?

Pentru Şerban IONESCU şi Iurie DARIE

Romanţa morţii

Răsună-n poarta veche trei lovituri
Ce par
Trei nenţelese vorbe desprinse dintr-un vers...
Răsună-n poarta veche trei lovituri
Ce par                                                     
Trei nenţelese versuri din noul calendar !...
Pe verdea balustradă a-naltului balcon
Te pleci spre călătorul necunoscut ce bate,
În timp ce două braţe se-nalţă spre balcon
Ca două negre umbre de turnuri crenelate.
Spre verdea balustradă a-naltului balcon
Se-nalţă două braţe ;       
Iar umbra lor pe zid
Se leagănă ca două chei negre, descântate,
Cu care Vrăjitorii
Şi Parcele
Deschid
Zăvoarele-ncleştate în porţile-ncuiate...

Pe verdea balustradă a-naltului balcon
Te pleci spre călătorul necunoscut ce bate şi-ntrebi :
— Cine-i acolo ? De unde vii ? Ce vrei ?...
Dar vocea-ţi la vederea demonicelor chei
Se stinge cu sfiala luminii pe-nnoptate...
—  Cine-i acolo ?
—  Nimeni...
—  De unde vii ?
—  Nu știu...
—  Ce vrei ?
—  Nimic...
Şi vocea ce-ţi răspunde timidă, deşi-ţi pare
Că-i vocea ta,
Simţi totuşi că nu are
Nici zborul,
Nici căldura din vocea de om viu.

E vocea ta —
E vocea tăcerii ce cuprinde
Întreaga balustradă a naltului balcon,
Ca şi o funerară făclie ce s-aprinde
În măna unui Rege
Şi-n preajma unui Tron.

Şi-n timp ce-n poarta veche trei lovituri te cheamă
Ca trei refrenuri triste de cântece uitate —
În timp ce-ai vrea să afli în poartă cine-ţi bate —
Adormi, proptindu-ţi fruntea pe cheile de-aramă
Păstrate-n negre turnuri de piatră, crenelate...

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Romanţa mortului



Romanţa mortului

Paznicul mi-a-nchis cavoul
Şi-am rămas afară-n ploaie.....
Şi-am rămas să-mi plimb scheletul
Pe sub sălciile ude,
Ce mă cheamă
Şi se-ndoaie
Să-mi sărute golul negru ce-mi plutește în orbite,
Să-mi sărute albă frunte —
Fruntea ce-mi ştia secretul
Aiurărilor trăite —
Şi să-mi şteargă de pe oase picăturile de ploaie...

Paznicul mi-a-nchis cavoul şi-am rămas în ploaie-afară.
Şi-am rămas să-mi plimb scheletul printre albele cavouri
Unde-ai noştri dorm în paza lumânărilor de ceară —
Şi-am rămas să-mi plimb scheletul pe potecile pustii
Şi pe crucile de piatră să cetesc ce-au scris cei vii.

Şi-am cetit...
Din depărtare, vântul mi-aducea ecouri
Nenţelese, de orchestră
Şi de voci ce cântă-n cor —
Cei ce-aveau să moară mâine
Beau în cinstea morţilor !...

Vântul mi-aducea ecoul bucuriilor din lume
Iar regretele eterne" scrise-n josul unui nume
Lăcrimau,
Ducând în albul picăturilor de ploaie
Aurul lipit pe cruce !...

Printre albele cavouri                                     .
De sub sălciile ude,
Ce mă cheamă şi se-ndoaie
Să-mi sărute alba frunte,
Rătăcesc de-atâta vreme —
Paznicul mi-a-nchis cavoul
Şi-am rămas de-atunci afară !...

Unde-i paznicul ?
Să vină,
Să mă vadă,
Să mă cheme,
Să-mi deschidă iar cavoul
Şi s-adorm din nou în paza lumânărilor de ceară !...

vineri, 16 noiembrie 2012

Romanţa zilelor de ieri



Romanţa zilelor de ieri

Taci,
Să nu-mi deştepţi tristeţea amintirilor culcate
În sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!...
Taci,
Să nu-mi deștepți în suflet tragediile jucate
În aplauzele mute ale-ntâielor dureri!
Treci tăcut ca beduinul ce cutreieră nisipul,
Treci tăcut ca cel ce-şi pune mâinile-n cruciş pe piept,
Şi să nu mă chemi pe nume —
Să-mi deştepţi din piatră chipul
Sfinxului,
Ce-ar vrea să-mi spună că e timpul să-l deştept....
Ocolește-mă cu groază, ca pe-un stârv de om ucis —
Nu de oameni,
Ci de mâna nentrupatelor dorinţi —
Şi pe piatra-mi funerară nu ceti poemul scris
De nebunul din cetatea plină numai de cuminţi!...
Ocolește-mă cu groază...
Dar opreşte-te deoparte,
Să mă poţi privi de-a-ntregul
Şi să-mi spui ce vezi...
Eu sunt
Stropul vinului ce scade prin paharele deşarte
Şi romanţa nesfârșită, căci arcuşele s-au frânt !

vineri, 9 noiembrie 2012

Romanţa cheii



Romanţa cheii

Cheia ce mi-ai dat aseară –
Cheia de la poarta verde –
Am pierdut-o chiar aseară ?...
Dar ce cheie nu se pierde ?

Cheia ce mi-ai dat aseară
Mi-a căzut din turn,
Pe scară,
Şi căzând, mi-a stins lumina.

Cheia ce-am pierdut aseară
Am cătat-o ;
Dar pe scară
Era noapte ca şi-afară –
Noapte ca sub boltuită
Cupolă de mânăstire,
Când s-au stins pe la icoane
Lumânările de ceară.

Şi-am rămas în turnul gotic-
Turnul celor trei blazoane :
Al Iubirii,
Al Speranței,
Şi-al Credinţei viitoare....
Şi-am rămas în turnul gotic
Domn pe-ntinsele imperii
Ale negrului haotic.

Şi-au trecut de-aseară clipe,
Şi-au trecut de-aseară ore,
Şi-ale zorilor aripe
Fluturatu-mi-au grăbite,
Ca şi clipele trăite
Pe-albul treptelor sonore.

Şi m-am coborât pe scară....
Dar pe cea din urmă treaptă
Cheia ce mi-ai dat aseară
Am găsit-o prefăcută
Într-o cupă albă, plină
Cu vin verde de cucută.
Şi pe cea din urma treaptă
Am îngenuncheat
Şi-am plâns —
Căci pe cea din urmă treaptă,
Ca-ntr-o carte înţeleaptă,
Am cetit în fundul cupei
Naufragiul ce m-aşteaptă !...

Ion Minculescu-Romanțe pentru mai târziu