Scrisoare de dragoste

Răsfoiam ,zilele trecute nişte însemnări, de care nu-mi mai aminteam decât foarte vag

În ultimul timp, am trecut prin încercări pe care nu mi le-aş închipuit niciodată.  Am trecut prin întâmplări de coşmar,din care am scăpat cu greu,cu mare efort de voinţă şi, poate, cu destul ajutor divin. 

Ajutorul divin,s-a chemat, la un moment dat, Ana.Era o ilustră necunoscută,care cu timpul mi-a devenit dragă,foarte dragă;atât de dragă încât am rebotezat-o,pentru că nu mai semăna cu originalul.Aşa,a devenit Anna.Şi vorbeam cu Anna,de fapt cu hârtia/display-ul calculatorului,aproape în fiecare zi.Şi-i spuneam tot ce mă doare,toate dorurile pe care numai ea le-ar fi putut înţelege.

Cine era Anna?O plăsmuire de care mă ancoram în fiecare zi pentru a  nu aluneca în prăpastie,era babaua de care-şi leagă orice marinar pe mările vieţii, corabia destinului său.Şi,zi de zi,Anna m-a ţinut legat de ea,nu m-a lăsat să mă prăbuşesc în prăpastie.

Ana,modelul iniţial al ajutorului divin,nici nu bănuieşte cât îi datorez.Am răcit relaţiile ,nu din vina mea deşi îmi asum totala responsabilitatea pentru eşecul ăsta.

În anumite privinţe,sînt un mare constructor de punţi între oameni,dar sînt şi un mare maestru în a arde punţile, construite cu atâta grijă şi măiestrie.Nu depun mare efort nici în construirea ,nici în arderea unei punţi.Totul curge de la sine şi-mi pare rău,uneori, şi pentru una şi pentru alta.

Alt ajutor divin,a fost întâlnirea cu Gheorghe Iovu,un creator de muzică ,,relaxing.... '' folosită de unii pentru vindecarea bolnavilor,şi cu piesa Închinare,care îmbină muzica lui,cu imagini extraordinare şi cu textul lui Gabriel Garcia Marquez.

Anna şi Închinare au fost cele două repere ale revenirii mele,ale reancorării şi prezent; un prezent pe care nu l-am vrut, dar pe care mă vedeam obligat să-l trăiesc.Nu mai trebuia să mimez ceva ce nu era,cel puţin pentru mine însumi,nu.Pentru ceilalţi mai păstram umbra de normalitate a unei rupturi,a unei răni care se cicatriza mai încet decât aş fi vrut sau ar fi vrut mulţi.Cu toate că,unii ar fi vrut să nu mă vindec niciodată.Iartă-mă Doamne,dacă fac păcate.

Scrisoarea,care pentru mine a fost,la un moment dat,mai mult decât un roman...... 

 

Ultima scrisoare a unui geniu-Gabriel Garcia Marquez

Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cârpă şi mi-ar dărui o bucăţică de viaţă probabil că n-aş spune tot ceea ce gândesc, însă în mod categoric aş gândi tot ceea ce zic.

As da valoare lucrurilor,dar nu pentru ceea ce valorează ci pentru ceea ce semnifică.

Aş dormi mai puţin,dar aş visa mai mult,înțelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii,pierdem şaizeci de secunde de lumină.

Aş merge când ceilalţi se opresc,m-aş trezi când ceilalți dorm

Aş asculta când ceilalţi vorbesc şi cât m-aş bucura de o îngheţată cu ciocolată!

Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucăţică de viață,m-aş îmbrăca foarte modest,m-aş întinde la soare,lăsând la vederea tuturor nu numai corpul,ci şi sufletul meu.

Doamne,Dumnezeul meu dacă aş avea inimă,aş grava ura mea pe gheaţă şi aş aştepta până soarele răsare .

Aş picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele, un poem al lui Benedetti,şi un cântec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-aş oferi-o lunii.

Aş uda cu lacrimile mele trandafirii,pentru a simţi durerea spinilor şi sărutul încarnat al petalelor..

Dumnezeul meu, dacă aş avea o bucăţică de viață...N-aş lăsa să treacă nici o zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc,că îi iubesc

Aş convinge pe fiecare femeie sau bărbat spunându-le că sunt favoriţii mei şi aş trăi îndrăgostit de dragoste.

Oamenilor le-aş demonstra cât se înşeală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neştiind că îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc!

Unui copil i-aş da aripi dar l-as lăsa să învețe să zboare singur.

Pe bătrâni i-aş învăţa că moartea nu vine cu bătrânețea, ci cu uitarea.

Atâtea lucruri am învăţat de la voi oamenii...

Am învăţat că toată lumea vrea să trăiască pe vârful muntelui,însă fără să bage de seamă că adevărata fericire rezidă în felul de a-l escalada.

Am învăţat că atunci când un nou născut strânge cu pumnul lui micuţ,pentru prima oară,degetul părintelui,l-a acaparat pentru totdeauna.

Am învăţat că un om are dreptul să se uite în jos la altul,doar atunci când ar trebui să-l ajute să se ridice.

Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti.

Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind,te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l–aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău.

Întotdeauna există ziua de mâine şi viaţa ne dă  de fiecare dată altă oportunitate pentru a face lucrurile bine,dar dacă cumva greşesc şi ziua de azi e tot ce ne rămâne,mi-ar face plăcere să-ţi spun cât te iubesc,că niciodată nu te voi uita.

Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui,tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubeşti.

De aceea nu mai aştepta,fă-o azi,întrucât dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată,în mod sigur vei regreta când nu ţi-ai făcut timp pentru un surâs,o îmbrăţişare,un sărut şi că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorinţă.

Să-i menţii pe cei pe care îi iubeşti aproape de tine,spune-le la urechi cât de multă nevoie ai de ei,iubeşte-i şi tratează-i bine,fă-ţi timp să le spui”îmi pare rău”, ”iartă-mă”, ,,te rog”şi toate cuvintele de dragoste pe care le ştii.

Cu timpul am învăţat,dacă mai era cazul,şi legea acceptării inevitabilului şi a sorţii,faptul că ,ceea ce s-a întâmplat trebuia să se întâmple.La un moment dat,am fost complet eliberat de durerea fizică şi sufletească.mai aveam spasme,uneori,cînd prea se potriveau întâmplări şi cuvinte, pe care n-ar fi trebui să le aud sau să le trăiesc.Mi-am dat seama că sunt vindecat,atunci cînd a trecut o Salvare, pe lingă mine, cu toate sistemele de avertizare pornite.Până atunci,mi se muia pasul,mi se zbîrlea părul pe şira spinării, iar ochii deschideau robinetele perlelor.Acum devenisem imun;eu spun nesimţit-evident de la insensibil,nesimţitor...

Şi am început să trăiesc...... O întrebare ,totuşi,stăruia în minte.De ce Doamne Ea şi nu eu.Care este rostul rămânerii singur şi-al nimănui...aici.

Asta n-a durat mult,însă ,curând am aflat rostul ,sau cel puţin,credeam că l-am aflat.

Aşa cum ,eu, am fost luat în brate de un înger păzitor,îmi venise rândul să fiu înger păzitor. 

Am fost şi eu, la rândul meu înger, păzitor pentru cineva,din nefericire nu cu aceleaşi rezultate.Întâmplarea,sau destinul a făcut ca eu să am sprijin de la o Anna şi să ofer sprijin unei Anne.

Întâmplare?Eu nu i-am spus aşa,pentru că aveam toate motivele să-i spun destin sau voinţă divină....sau, ceva ce nu pot ,eu,exprima.

Şi viaţa a mers mai departe cu suişuri rapide şi cu coborâșuri ameţitoare.Tot aşa,ne scriam zilnic-chiar de 2-3 ori, sau vorbeam ore întregi.Credeam că ăsta-i rostul rămânerii mele.Cineva avea nevoie de ajutorul meu,şi ajutorul funcţiona foarte bine şi rapid.La un  moment dat ,ceva n-a funcţionat sau a funcţionat mai defectuos şi aşa a început dezastrul.

Cât de mult am suferit? Enorm.Ţineam în braţe fiinţa aia care îmi devenise aşa dragă şi deodată -nu, n-am scăpat-o din braţe-s-a smuls şi s-a depărtat de mine.Se întorcea cu faţa la trecut,un trecut dureros şi neconsumat definitiv....
Am încercat,să salvez ce se mai poate,dacă se mai poate salva ceva prin orice  mijloace.,,În dragoste şi în război,toate metodele şi mijloacele de luptă sunt acceptate'' ,sau cam aşa ceva.Oricum,mereu găsim câte o scuza enunţată de nu ştiu ce celebritate.

 

Ultima scrisoare a unui geniu-Gabriel Garcia Marquez şi cele ce urmează,fac parte dintr-un episod al acelei perioade şi trăiri pe care nu ştiu dac-aş mai avea puterea s-o repet.Eu spun că da,dar sufletul meu nu ştiu ce spune.Mi-a fost teamă să-l întreb.
.............................................................................................................................................

As vrea să poţi înțelege ce însemni,ce reprezinţi  tu pentru mine......

Anne: mă uitam pe faleza ,seara ..treceau perechi de oameni f. bătrâni şi mergeau la braț şi erau fericiți şi mă gândeam că în urma cu un an mergeam şi eu pe acolo cu El şi, chiar dacă vorbeam noi de facturi , era mult mai bine decât acum...

Anne: mă arde dorul de el... nu pot să-mi explic de ce... nu mă înțeleg, dar asta simt..... mi-e dor de El...

......şi nu-ţi pot spune decât aşa. Doar luând de la tine pentru că asta înţelegi tu. Poate aici ai spus tot,sau aproape tot. mă arde dorul de tine... nu pot să-mi explic de ce... nu mă înțeleg, dar asta simt..... mi-e dor de tine...

Eu îmi explic,dar nu vreau să dau explicaţii. Pentru că aşa simt. Cel mai greu e sâmbăta şi duminica când lipseşti mai mult. Dacă nu vorbim o zi sunt terminat, nu am chef de nimic,nu vreau să văd pe nimeni şi nici eu măcar nu vreau să mă mai văd. Ştiu,mi-ai spus şi mi-ai repetat ce vrei de la mine..ce poţi să-mi dai,dar ce pot face. Tu , rămasă între cer şi pământ ,eu rămas între pământ şi cer. Inima are nişte raţiuni pe care nimeni nu le cunoaşte şi nu vrea să le recunoască.  
Oricine are nevoie de cineva pe care să-l iubească,are o nevoie disperată de asta şi divinitatea,soarta destinul....mi te-a scos, pe tine, în cale. Ce pot face eu să curm asta? Sînt eu, mai mult sau mai puţin ,vinovat, decât sunt? Nu ştiu. Pentru asta, trebuie să mă judece cel care m-a adus în calea ta şi care ,cu fiecare clipă, în loc să mi te-apropie de îndepărtează. Tu nu înţelegi de ce ţi se întâmplă,de ce ţi s-a întâmplat să fii nedreptăţită. Cine suntem noi ca să cerem socoteală divinităţii. Aminteşte-ţi de Iov, poate doar asta să fie un răspuns. Suntem un fir de nisip, în planul lui Dumnezeu.

Tu cu deceul tău,eu cu deceul meu. De ce mi te-a scos în cale când eram aproape eliberat de orice. Rămăsesem cu scrisul, pentru cineva care nu există, despre ceva ce-a fost. A trebuit să apari tu cu poveştile de viaţă... cu durerile şi speranţele tale,ca să nu mai fiu eu. În momentul când au venit şi ajutoarele cu propriile lor poveşti şi dureri , toate circuitele de conservare,de securitate mi s-au ars...m-am lăsat în voia sorţii, de care nu scapă nimeni, şi iată-mă unde-am ajuns. M-am umilit la uşa ta,am ajuns cerşetor pentru un cuvânt bun,pentru o speranță care nu are de unde veni,dar nu pot pleca....nu atât timp cât eşti aşa , între pământ şi cer. În momentul când nu vei mai fi aşa, va trebui să plec;  dar unde să mă duc?mai apuc clipa asta?

Eşti în grafic....?

Să te ajute Dumnezeu să ai dreptate.

..................................

Nu-ţi spun te iubesc,nu are rost...dar ştii asta mai mult şi mai tare decât oricine.

Spun doar,că-mi pare rău că s-a întâmplat aşa. Nu mă socotesc vinovat cu nimic fată de tine,cu toate astea TE ROG SĂ MĂ IERŢI PENTRU CE ŢI-AM GREŞIT ŞI PENTRU CE NU ŞTIU CĂ ŢI-AM GREŞIT.

Oricând eşti în gândurile mele.

Oricând ai nevoie de cineva. cu care să plângi. caută-mă. Poate vom plânge împreună, poate vom bate câmpii şi criza va trece. Te asigur că, nu mi-e mai uşor decât ție. Ţi-am spus odată că eu sufăr de două ori şi cel mai mult sufăr pentru suferinţa ta. Suferinţa asta eu am botezat-o DISPERAREA NEPUTINȚEI. Disperarea neputinţei de a-l ajuta pe cel  care ţi-e drag, e mai mare decât propria suferinţă. Asta e experienţa mea proprie şi ştiu ce spun. Asta se vindecă numai cu ÎNȚELEGEREA,ACCEPTAREA că acum şi aici trebuia să treci prin asta. Ştiu,ajungi să urli ‚’’unde eşti Doamne’’,dar pentru că nu-l vezi nu înseamnă că nu este lângă tine. Urmărește-ți pașii pe nisip...la un moment dat ai să vezi doar un sir de urme şi nu două. Acolo, Dumnezeu prin îngerii săi, te-a dus în brațe, pentru că tu nu mai puteai merge. Şi asta se întâmplă în fiecare zi cu fiecare dintre noi,dacă cerem ajutorul. Pentru că tu,inconştientă,mereu ceri ajutorul.

Spune-mi mie,dacă poţi:de ce trebuie ca, eu, să sufăr atât cu o străină şi  pentru o străină, de care acum două luni şi jumătate habar nu aveam?

Poate, dacă-mi poţi da răspuns la întrebarea asta,îţi poţi şi tu da răspuns la deceurile şi nedreptăţile suferite de tine.

Fiecare durere a ta ,mă doare

Fiecare speranţă a ta, îmi dă speranţă

Fiecare crâmpei de bucurie, pe care-l, ai mă bucură...

Ştii cum se manifestă? 
Îmi zvâcnește inima în piept mai tare,corpul mi se încălzește şi am un fel de ameţeală. 
La fel se manifestă şi când apari şi întrebi ’’ești ’’sau când spui‚ ’’păi de ce, măi copil’’....sau la oricare gest pe care-l faci.

Pentru astea spuse şi multele alte nespuse:îmi pare rău....te rog iartă-mă....şi nu uita că aici ,pe pământ ,cineva te iubește mult şi,atât cât o să-l accepţi,nu te va părăsi niciodată.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Şi mai rupsei o filă din cartea vieţii

Ostasii Luminii Colinda-Sascha&Raluca(Mama si Fiica)

Doi si jumatate - Ostasii lumii colinda

René Aubry - Take My Hand

Gînduri de început de decembrie

La ce mă gândesc?

Mă gândesc la firul de nisip care sînt,şi la cât de multă sensibilitate şi înţelegere poate cuprinde...poate şi răutate şi ură,dar nu le-am descoperit încă....sau cînd le-am văzut ițindu-se am făcut o înțelegere cu ele,,,nu prea mult şi nu mereu''....

Mă gândesc că..... o prietenă,foarte bună prietenă, buna mea prietenă Anna, a fost bolnavă o lună întreagă şi eu n-am ştiut...şi putea să se şi stingă, iar eu tot să nu fi ştiut.Aşa am trimis unei foste colege e-mailuri câteva luni şi ea era la dreapta judecată.Partea proastă, e că nu mă pot interesa de starea ei de sănătate....şi asta doare,doare foarte mult.............

Mă gândesc că.....o altă prietenă foarte bună îşi conduce corabia fără cârmă pe marea destinului, navigând între,, a avea tot cei place'' şi ,,a nu se putea folosi de ele'',pentru că are foarte mari probleme de sănătate şi materiale,iar eu, în nimicnicia mea ,nu pot s-o ajut cu nimic...şi asta ,iar, doare, doare foarte mult......

Mă gândesc că.....o altă , foarte bună prietenă..... .....poate, cea mai bună prietenă, deşi nu cred în gradele de comparaţie ale prieteniei,trăieşte între vis şi realitate;visul neîmplinit,speranţele neîmpărtăşite pe deplin,despărţirea ,,prematură''şi fulgerătoare,lipsa unui ,,rămas bun,a unei iertări necesare'',graba de a scăpa de o durere pe care n-o mai suporta şi pe care n-o înţelegea pe deplin....... şi realitatea crudă a singurătăţii în mijlocul lumii mari şi nebune,care nu se vede decât pe ea şi numai pe ea....e o altă durere,poate cea mai mare durere de până acum.....

Mă gândesc şi mă întreb,de ce trebuie să treacă toate astea prin mine?Nu sunt, chiar, omul cel mai bun din  lume pentru ca toată durerea lumii să treacă prin mine. Şi totuşi....

Şi răspuns nu găsesc. Se întâmplă  pentru că aşa trebuie,pentru că asta-i crucea pe care trebuie s-o duc; şi chiar dacă-i grea trebuie s-o duc târâş,dacă altfel nu se poate....

Ce vreau să spun,oare,cu toate astea?Vreau să spun că omul nu trebuie să locuiască singur,nici într-o casă  şi nici-mai ales-în el însuşi.....Cu cine,atunci? Asta-i altă întrebare şi nu ştiu când şi dacă va avea un răspuns