A iubi....presupune

A IUBI.... PRESUPUNE ÎNŢELEGERE,DĂRUIRE,RISCURI, SACRIFICII, PIERDERI.

Iubirea presupune înţelegere,dăruire,riscuri,pierderi,sacrificii şi nu neapărat reciprocitate..

Înţelegere pentru ceea ce eşti,sau crezi că eşti şi pentru ceea ce este Celălalt,sau crezi că este.Înţelegerea nevoilor , dorinţelor Celuilalt şi,de ce nu, satisfacerea lor cu prioritate.Văzând şi înţelegând asta,Celălalt va acționa în acelaşi sens şi atunci intervine armonia.

Acceptarea faptului că- ab initio - omul este supus greşelii, pentru că numai Divinitatea este infailibilă. Înţelegând asta, nu mustra ci iartă şi la rândul tău vei fi iertat cu aceeaşi largă inimă.

Să înţelegi că, dacă nu te iubește aşa cum crezi tu că meriţi să fii iubit, nu înseamnă că nu te iubeşte din toată inima.Cu timpul,sigur, te va iubi din ce în ce mai mult, sau vei accepta că asta e capacitatea lui de iubire,dar e toată,toată a ta.

În iubire, foloseşte-ţi toate simțurile odată şi ai să vezi atunci cât de mare poate fi iubirea.Când spune ‚’’te iubesc’’ priveşte zâmbetul gurii ce rosteşte,priveşte luceferii din ochi-expresia sufletului-priveşte mimica feţei care radiază căldură....simte căldura şi delicatețea gestului care te mângăie,poate strângerea duioasă,ușoară în brate pentru transferul preaplinului de energie,sau poate strângerea sălbatică,disperată,cu frângerea oaselor, a despărţirii iminente pentru un timp determinat sau nedeterminat....Dac-ai simţit toate astea,sau măcar în parte înseamnă că înţelegi cât de mare poate fi iubirea cuiva.

Dacă n-ai simţit,ori mai ai de lucrat, ori locul tău nu e acolo.Şi atunci încearcă, cu delicateţe,să-i dai Celuilalt înapoi ce-ai primit.

Iubirea presupune dăruire şi asta înseamnă să-i te dăruieşti cu totul:ochii tăi,gura ta,mâinile şi picioarele tale.....inima ta. Asta înseamnă ca,fiind tu însuţi/însăşi, să vezi cu ochii lui şi chiar şi cel mai urât sau oribil lucru să ţi se pară frumos sau de bun gust, numai şi numai pentru că lui i se pare bun şi frumos; să auzi cu urechile lui şi să-ţi placă tot ce-i place urechii lui,chiar dacă ceea ce auzi e răgetul unui măgar sau.... să-ţi placă vocea lui cântând, povestind, lăudându-se sau lăudând pe alţii(ceea ce e mai puţin în firea fiecărui om)..... la un moment dat, Eva spune ’’ când cântă el, se acreşte laptele,dar nu-i nimic,o să mă obişnuiesc cu laptele acru’’. Asta înseamnă să-ţi placă îmbrățișarea lui,cam bruscă după aprecierea ta,sau prea moale,prea apatică,dar care este numai şi numai pentru tine......

Asta înseamnă să cauţi să înveţi mereu ce-i place;să vezi de ce-i place şi chiar dacă, ţie, nu-ţi place să înveți să-ţi placă.

Asta înseamnă să vezi cu inima,să nu-ţi mai folosești propriile-ţi simțuri pentru a vedea, auzi,pipăi,mirosi....şi implicit să nu mai gândești ,să nu mai despici firul în 14...să te laşi dus, pe aripi de vis, către locul care, oricum, îţi era destinat.

Privindu-te în ochii celuilalt,uneori, constaţi cât de mare poate fi o clipă....mare cât o eternitate

A iubi presupune riscuri,sacrificii,pierderi;asta înseamnă să faci sacrificiul de a pleca, atunci când nu mai eşti dorit, deşi tu acolo ţi-ai da ultima suflare; de a pleca dacă prin şederea ta acolo îi faci celeilalte persoane un rău-de care ea  nici nu este conştientă......

 Asta presupune riscul de a nu fi iubit; riscul ca Celălalt să-ţi devină,la un moment al convieţuirii, cel mai mare dușman (iubire - ură, două feţe ale aceleiaşi monede); riscul de a nu fi înţeles în manifestarea iubirii tale-una dintre cele mai mari dureri ale omului-;riscul ca, la un moment dat, să nu te mai recunoşti în ceea ce ai devenit;riscul ca să stai toată viaţa în umbra celuilalt şi să te ofileşti, în loc să creşti, la umbra lui;riscul ca, la un moment dat,dintr-un motiv sau altul,să fii părăsit şi atunci....dacă numai atunci ai deschis ochii, să te vezi înconjurat de lucruri şi fiinţe pe care doar în vis, parcă, le-ai mai văzut.

’’ Dar riscul cel mai mare este,să nu rişti nimic’’

Dezorientat,atunci te ascunzi într-o carapace, care crezi că te apără. De fapt, carapacea doar te izolează; te izolează  de răul pe care l-ai suferit dar şi de binele pe care, conform legii curcubeului, ar trebui să-l primeşti. Izolat fiind,fără putere de a discerne răul de bun, stai mereu ca un arici în aşteptare. Şi aşteptarea ar putea dura un veac,adică tot restul zilelor care ţi-au mai fost hărăzite.

Soluţia cred că depinde de timp,temperament,timpul de hibernare.....

Oricum, cred că, soluţia ar fi asumarea unui nou risc,chiar cu riscul de a suferi o nouă pierdere.

Dacă n-a fost să fie, nu înseamnă că nu va putea să fie.

Speranţa moare ultima,abia după ce însuși omul moare,sau odată cu omul.

Un nou risc, cu aceleaşi metode şi acelaşi drum de urmat.

Aceiaşi ochi închiși,aceeaşi inimă deschisă....şi nu care cumva să deschideţi ochii.

Lăsaţi-vă treze doar celelalte simţuri.....şi în special inima...vedeţi cu inima şi faceţi ochii să accepte ceea ce văd,’’ chiar dacă ceea ce văd nu-i ceea ce-ai visat,dar ar putea oricând să fie’’.

Oricum,de la un moment dat ,ochii nu mai folosesc decât la... a băga aţa în ac,sau la a vedea să treci singur strada.

Pentru că, de la un timp te interesează mai puțin moliciunea palmei care este în mâna ta.... şi mult mai mult că, palma aceea, aspră de muncă,detergenţi,....sau de uzura vremii , există acolo pentru tine şi numai pentru tine.

 Pentru că,de la un timp te interesează mai puțin umezeala sau uscăciunea buzelor care te sărută cu drag, cu duioşie,...poate,  cu disperarea că, poate, asta e ultima dată când te sărută... şi mult mai mult că  ele există pentru tine şi numai pentru tine,

            Pentru că,de la un timp te interesează mai puțin aspectul şi mirosul capului care stă pe umărul tău,pe care-l mângâi şi ai vrea să-l mângâi până la sfârșitul zilelor tale..... şi mult mai mult faptul că  el există pentru tine şi numai pentru tine,

Pentru că,de la un timp te interesează mai puțin forma şi tăria sânului ,sau chiar lipsa lui....şi mult mai mult faptul că  el există pentru tine şi numai pentru tine,şi-ţi poţi, oricând, odihni capul obosit  de toţi şi de toate greutățile lumii,

Pentru că,de la un timp te interesează mai puţin privirea ușor saşie sau doar cu un ochi a feţei care te privește.... şi mult mai mult faptul că  ei există pentru tine şi numai pentru tine; şi că privindu-te în ei, cu  ochii tăi, la fel de saşii şi de puţini poate,clipa-ţi devine eternitate; şi-ai vrea, ca niciodată să nu ţi se scalde privirea în roua acelor ochi; şi că n-ai vrea ca tu să fii cel care-i vei închide.

Pentru că,de la un timp te interesează mai puţin cum arată persoana care-ţi va deschide uşa.... şi mult mai mult faptul că  există pentru tine persoana care-ţi deschide uşa casei ,când te întorci din lungile bătălii ale celei mai frumoase şi mai dureroase perioade din viaţa ta;perioadă când parcă te simţi inutil,al nimănui, fără nici un ţel şi cale....

Pentru că,de la un timp te interesează mai puțin catifelarea sau asprimea din vocea care-ţi răspunde la  salut sau te întâmpină cu un salut,sau te ceartă pentru o vină reală sau închipuită..... şi mult mai mult faptul că  ea există pentru tine şi numai pentru tine; şi că în vocea ei stinsă, hârşâită auzi iubirea, îngrijorarea,căldura de altă dată,de fiecare dată!

Pentru că,de la un timp te interesează mai puțin gustul mâncării care ţi se servește,pe care oricum îl poţi ajusta şi singur..... şi mult mai mult  lipsa persoanei care să ţi-l gătească,deşi poate chiar nu-ţi plăcea cum găteşte şi cu toate astea ai mâncat şi-ai mai fi mâncat din mâna ei  viață întreagă.

Pentru că,de la un timp te interesează mai puțin........orice altceva.... şi mult mai mult....enorm şi sălbatic de dureros lipsa celui care ar fi trebuit să-ţi fie mereu alături.

Şi am ajuns,fără să vreau, la al doilea început,la a doua şansă. Indiferent dacă prima dată ai ales cu ochii, sau cu inima şi cu privirea în depărtări temporale, pe care abia de le zăreai,dacă Dumnezeu îţi dă a doua şansă, după ce ai fost părăsit...din varii motive...a doua oară alege cu inima şi doar cu ochii minţii...lasă deoparte durerea lui cum ar fi putut să fie şi alege calea lui aşa ar trebui să fie.

Marea problemă a vieţii, este că nu poţi experimenta şi apoi să pui în fabricație. În viață experimentul şi fabricaţia sunt simultane şi pentru asta trebuie să trăim ca să vedem cum e. Dacă nu riscăm vom rămâne mereu cu marele regret  că nu vom ști niciodată cum ar fi putut să fie.

A doua oară nu mai ai acelaşi buget de timp, ca să alegi ce ţi se pare mai bun,mai frumos....adică, cumva, să faci aceeaşi greşeală ca la început.

A doua oară,trebuie să încercăm să iubim persoana trimisă de Dumnezeu către noi,cu toate calitățile bune sau mai puţin bune;să încercăm să i-le corectăm, pe cele mai puţin bune, şi dacă nu reuşim să le acceptăm ca făcând parte din el,din Celălalt. Să încercăm să ne placă, tot ce-i place şi să nu încercăm să-i impunem reciprocitate. Făcând şi văzând ...reciprocitatea vine de la sine.

Dacă nu.....’’ de unde nu-i, nici Dumnezeu nu poate da’’

Rafila Barbos - A venit un om la Domnul

Cenaclul Lumină Lină: „Micul prinț”- cartea copilăriei, cartea maturizăr...

Cenaclul Lumină Lină: „Micul prinț”- cartea copilăriei, cartea maturizăr...: Acum vreo două săptămâni eram acasa la părinți și uitându-mă prin biblioteca mea am găsit o carte depre care ne vorbise un profesor din fac...

Cum ai defini termenul „iubire”? Scrisoarea de dragoste a lui Adam

Astăzi mi s-a întâmplat alt lucru neaşteptat.Probabil din necunoaşterea tainelor internetului şi a tainelor site-urilor...am primit mesaje pe adresa mea de la necunoscuţi(te).

O fetişoară frumoasă,dacă poza îi aparţine,poate dornică de senzaţii tari....sau poate dornică de a afla noi  şabloane,sau dictoane....sau chiar din dorinţa de a şti mai multe despre iubire ...îmi pune mie sau publicului ei marea întrebare ,pusă dea lungul veacurilor,în toate limbile pământului, de către miliarde de oameni.Fiecare punându-și-o propriei persoane sau celeilalte ,atunci când inima a început să zburde mai tare şi stomacul parcă să plutească în zbor de fluturi albaştri.

Şi eu mi-am pus întrebarea asta de câteva ori, puţine la număr.N-am căutat să găsesc definiţii,sau poate chiar am găsit definiţii,pe care le-am uitat în lungul drum al vieţii către moarte.

Dacă aş fi primit întrebarea asta acum o săptămână aş fi avut un răspuns.Aş fi răspuns fără ezitare ''iubire=Crina,Cătălina,Anna sau poate Anne.I-aş fi dat un nume propriu.

Iubire este starea care te face să nu fii acasă niciodată, dacă nu e lângă tine.

Iubire este starea care te face să fii acasă, oriunde te-ai duce cu Ea.

Iubire este starea care te face să spui şi să faci prostii,deşi eşti foarte inteligent după propriile-i spuse,în prezenţa ei.

Iubire este,poate ,continua căutare de a nu greşi faţă de celălalt,de ai face viaţa mai uşoară,mai frumoasă....mai cum crezi tu,neştiind niciodată că, tot din iubire , celălalt are nevoie de altceva pentru că el, iubindu-te, iubeşte  căutările tale, facerile tale,gândurile tale....tot cei al tău şi nu-ţi spune că ar dori altceva.

Cred că răspunsul ar fi.....sau poate unul dintre răspunsuri ar fi că IUBIREA ESTE O STARE DE SPIRIT .

Nu ştiu,poate am să mai revin la asta dacă Atoateziditorul îmi va mai îngădui.

Cu mult timp în urmă,cînd viata mea era alta, am întâlnit o carte extraordinară.Am citit acolo două declaraţii de dragoste,una mai frumoasă decât alta.După aproape 30 de ani,trecând prin împrejurări dramatice...şi din ce în ce mai dramatice, am recitit cartea.Am rămas la aceeaşi concluzie.Nu cunosc altă definiţie a iubirii...pentru că iubirea nu poate avea o singură definiţie.Fiecare o percepe în felul său,sau poate, puţinătatea cuvintelor sau a puterii noastre de a le asocia face ca să avem o sumedenie de definiţii.

S-a vorbit mult despre ea şi aici.Eu am copiat două capitole,care spun mult dar nu totul.Intenţia a fost să copii toată cartea şi s-o distribui,dar între timp,deşi era o relicvă,am dăruit-o cuiva drag.

DRAG, este cuvântul pe care-l folosesc eu.Spune că vine din slavonul dragu.O fi, e cuvântul celor de la ţară...sau poate doar era şi acum folosesc toate neologismele țărilor pe unde i-a dus soarta.

Poate, scrisoarea de dragoste a Evei nu dă o definiţie termenului ''iubire'',dar,în opinia mea,explicarea motivelor pentru care-l iubeşte pe Adam înseamnă o definiţie a iubirii,cea mai clară în ambiguitatea ei şi cea mai bună.

Dac-aţi citit,sau poate o să citiţi cartea veţi vedea că Adam nu acceptă creatura de la început...chiar îl deranjează...dar cu timpul se obişnuieşte cu Ea ...e vrăjit de farmecele ei ca orice muritor care nu e din piatră...şi, în final, din inima lui Adam explodează cea mai mare şi mai superbă scrisoare de dragoste scrisă vreodată.E drept că timpul şi locul scrisorii sunt poate nepotrivite....dar aşa este fiecare Adam pe care  Dumnezeu l-a dăruit pământului...îşi dă seama de realitate abia atunci cînd a pierdut acea părticică din el care nu-i mai aparţinea demult.Abia atunci scrie acea superbă declarație de dragoste,care are şi rostul sau rolul de scrisoare de iertare.

Prin asta,Adam,voia să spună ceea ce ar fi vrut să spună mereu;am greşit,te rog să mă ierţi, te iubesc şi te voi iubi mereu.

Şi acum Scrisoarea de dragoste a Evei,din Jurnalul lui Adam şi al Evei de Samuel Langhorne Clemens , cunoscut sub pseudonimul literar Mark Twain

  

                                                                 Scrisoarea de dragoste a Evei*

Când privesc înapoi,Grădina îmi pare un vis. A fost frumoasă,neasemuit de frumoasă,încântător de frumoasă. Acum am pierdut-o şi n-o s-o mai văd niciodată.

Am pierdut Grădina,dar l-am găsit pe el şi sunt mulţumită. Mă iubeşte cât poate,iar eu îl iubesc cu toată forţa firii mele pline de pasiune,ceea ce, cred eu,este normal pentru sexul căruia îi aparțin.

Dacă mă întreb de ce-l iubesc, descopăr  că nu ştiu şi,de fapt, nici nu prea mă sinchisesc să aflu. Cred mai degrabă că genul acesta de dragoste nu e un produs al raţionamentelor şi statisticilor,cum ar fi dragostea unora pentru reptile sau alte animale.

 Cred că trebuie să fie cam aşa:iubesc anumite păsări pentru cântul lor. Pe Adam nu-l iubesc pentru cântul lui. Nu,nici gând. Cu cât cântă mai mult ,cu atât mai puţin mă împac cu asta. Şi totuşi îl rog să cânte,fiindcă vreau să învăţ să-mi placă tot ce-l interesează pe el. Sunt sigură c-o să învăţ,pentru că,dacă la-nceput nu puteam să suport,acum pot. Când cântă el, se acreşte laptele. Dar nu-i nimic. O să mă obişnuiesc cu laptele acru.

Nu pentru agerimea minţii îl iubesc. Nu,nici gând. Nu-i el de vină pentru agerimea asta - atâta cât este - fiindcă nu şi-a făcut-o singur. E aşa cum l-a lăsat Dumnezeu,dar nici nu trebuie mai mult. Intenția a fost bună,sunt sigură. Mintea o să i se deschidă cu timpul,chiar dacă nu dintr-o dată. Şi apoi nu-i nici o grabă: e destul de bun aşa cum e.

Nu pentru purtarea lui tandră şi atentă sau pentru delicateţe îl iubesc. Nu. Are lipsuri din punctul ăsta de vedere,dar e destul de bun şi-aşa şi se face tot mai bun pe zi ce trece.

Nu pentru hărnicia lui îl iubesc. Nu,nici gând. Ştiu că o are în el şi nu-nţeleg de ce-o ascunde de mine. Asta-i singura mea mâhnire. Altfel,e sincer şi deschis,acum. Sunt sigură că nu-mi ascunde nimic altceva. Doar asta. Mă doare să ştiu că are secrete faţă de mine şi uneori gândul acesta nu mă lasă să dorm. Am să mi-l izgonesc din minte. N-o să-mi tulbure fericirea,care altminteri mai are-un pic şi dă pe afară.

Nu pentru învăţătura lui îl iubesc. Nu,nici gând. M-a pârât,dar nu-l învinuiesc. Cred că asta-i o particularitate a sexului său şi nu l-a făcut el. Cred că eu nu l-aş fi pârât niciodată,mai curând aş fi murit. Dar şi asta-i o particularitate de sex,aşa că nu pot să mă laud,fiindcă nu eu l-am făcut.

Atunci pentru ce-l iubesc?Pur şi simplu pentru că e bărbat. Aşa cred.

Are un fond bun şi pentru asta-l iubesc,dar l-aş iubi şi fără. Dacă m-ar bate sau mi-ar arunca vorbe de ocară,l-aş iubi mai departe. Sunt sigură. E o chestiune de sex. Aşa cred.

E puternic şi chipeş şi-l iubesc pentru asta. ÎL admir şi-s mândră de el,dar l-aş iubi şi dacă n-ar avea nici una din calitățile astea. Dacă ar fi urât,tot l-aş iubi. Aş munci pentru el ca o sclavă,m-aş ruga pentru el şi aş veghea  lângă patul lui,până când mi-aş da ultima suflare.

Da,cred că-l iubesc pur şi simplu,pentru că-i al meu şi pentru că-i bărbat. Bănuiesc că n-am nici un alt motiv. Cred prin urmare că-i aşa cum am spus la început:genul acesta de dragoste nu e un produs al raţionamentelor şi statisticilor. Ea vine nu se ştie de unde şi nu se poate explica. Nici nu-i nevoie.

Aşa gândesc eu. Dar sunt numai o fetişcană,prima care a stat să studieze această problemă,şi s-ar putea,în ignoranţa mea şi lipsa mea de experienţă,să n-o fi înţeles prea bine.

Ruga mea,dorința mea cea mai fierbinte e să trecem împreună peste pragul acestei vieţi .E o dorinţă ce n-o să piară niciodată pe pământ. O să sălășluiască în sufletul fiecărei soţii care iubește,până la sfârşitul timpurilor. Şi o să poarte numele meu.

Dar dacă trebuie ca unul dintre noi să plece mai întâi,ruga-mi este să fiu eu aceea. El e puternic,eu sunt slabă. Eu nu-i sunt atât de necesară pe cât îmi este el mie. Fără el,viaţa n-ar fi viaţă. Cum aş putea-o îndura? Ruga asta e şi ea nemuritoare şi o să dăinuie cât o  dăinuie stirpea mea. Sunt prima soţie;şi în ultima soţie o să mă repet.

                                 Scrisoarea de dragoste a lui Adam**

Adam:Unde era ea,acolo era raiul.

*  Capitolul poartă în original titlul de:După izgonirea din rai.

**Capitolul poartă în original titlul de:La mormântul Evei

Poate spune cineva,mai mult decât Adam despre iubirea pentru o Evă? Mă îndoiesc,dar dacă ajunge undeva unde există altă părere aş fi bucuros s-o aflu.

Ceea ce nu ştiu Evele ,şi poate nici n-ar trebui să ştie, este că fără o Evă a lui,Adam este aproape un Nimeni.Citiţi biografiile marilor oameni politici,de ştiinţă....şi veţi vedea că aproape nu există Mare Om care să nu aibă în spatele lui o umilă EVĂ ,care l-a influențat extraordinar în tot ce a făcut bine sau mai puţin bine în viaţa lui,care l-a crescut şi educat-în dauna ei-numai din mîndria, pentru binele, numele şi renumele lui.Uitaţi-vă cu atenţie în propria familie,mai mică sau mai lărgită,şi veţi observa, indubitabil,asta.Poate în era patriarhatului,deşi a căpătat o seamă de drepturi care le întrece pe a lui Adam,Eva a învățat şi a ştiut cum să-şi folosească atuurile cu care a înzestrat-o Atoateziditorul.Una dintre ele,perseverenţa picăturii de apă care sfarmă stânca,deşi este doar o picătură.Deşi ascultă,de fapt porunceşte.Şi are de fiecare dată succes.

Un lucru mai are de învăţat Eva,cred.Să accepte părerea celuilalt,după ce a ţinut piept puţin...sau a făcut opoziţie de formă.În majoritatea cazurilor ar avea de câştigat...şi nu inele,blănuri.....ci afirmarea propriei păreri despre ceva, cineva, sau altceva.Dar, cred că Eva nu va învăţa asta niciodată;nu va voi să creadă că e posibil aşa ceva.Şi va fi o mare pierdere pentru amândoi,sau chiar pentru mai mulţi.

De fapt,fără Eva Omenirea nu ar fi existat....nici problemele apărute după apariţia ei....dar ar fi fost tare păcat,greu,anost ......şi fără nici un rost.

Multe mai are de învăţat Eva,cu toate că de fapt ea stăpâneşte şi conduce Lumea.

Acum trebuie să semnez- ALTADAM

Mulțumesc, celei cu nume de arhanghel, pentru că mi-a dat posibilitatea să mă exprim.