Dăruind,vei dobândi
O bună prietenă, pe care,din păcate, am cam neglija-o
în ultima vreme,mi-a trimis prin e-mail o povestioară pilduitoare.Când nu ne
mai ajung argumentele,pentru a spune ceva convingător,recurgem la pilde.Pilda
următoare ar putea fi folositoare pentru toţi;şi pentru cei care au trecut şi
pentru cei care n-au trecut prin mai mari sau mai nici necazuri.
Povestea spune că un rege african avea un
prieten ,foarte bun, din copilarie. Acest prieten avea obiceiul ca, indiferent
de situaţia în care se afla -(pozitiva sau negativa), să reactioneze la fel,
spunând : "E foarte bine!"
Într-o zi, regele şi prietenul său se aflau
la vânătoare. Prietenul pregătea şi încărca armele pentru rege. Dintr-o
greşeală, o armă s-a descărcat şi i-a retezat, regelui, buricul degetului mare.
Examinând situaţia, prietenul a remarcat ca de obicei:
- E foarte bine!
La asta regele a replicat:
- Nu, nu e bine deloc! şi a ordonat ca,
prietenul lui,să fie aruncat în închisoare.
Un an mai târziu, regele vâna într-o zonă
periculoasă. Aici,a fost capturat de canibali, care l-au dus în satul lor. L-au
legat de un proţap şi se pregăteau să-l ,,prepare''.
Unul dintre canibali, care vroia sa dea
foc, a observat că regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstiţioşi,
aveau ca regulă sa nu mănânce pe nimeni care nu era....întreg. În
concluzie,nefiind bun de mâncat,regele a fost eliberat. La întoarcerea
acasă, regele şi-a reamintit de întâmplarea ,de la vânătoare, când îşi pierduse
degetul şi, cuprins de remuşcări, a ordonat ca prietenul lui să fie eliberat.
- Ai avut dreptate, i-a spus prietenului
proaspăt eliberat. A fost foarte bine că mi-ai retezat buricul degetului.
Şi a început să-i povestească paţania
lui,cu canibalii.
- Imi pare foarte rău că te-am trimis la
închisoare, atâta vreme. A fost urât ,din partea mea, să fac acest lucru.
- Nu, a replicat prietenul , este foarte
bine!
- Ce vrei să spui cu asta.Este foarte
bine?!?Cum poate fi bine să-ţi trimiţi prietenul la închisoare un an?.
- Dacă n-aş fi fost în închisoare, aş fi fost
cu tine,a răspuns prietenul regelui.
Povestioara are şi o morală,ca orice
povestioară.
Indiferent de situaţia în care te afli,la
un moment dat, depinde de tine şi de atitudinea ta dacă o situaţie este bună
sau rea.
Fiecare poate alege orice vrea din poveste.Poate
accepta,după cum poate şi respinge.Logic,la rece,fiecare am putea spune
orice,despre asta.Dar,dacă ne vom afla vreodată,dacă nu cumva cunoaştem deja
din experienţa vieţii asemenea întîmlări,atunci vom judeca altcumva.Pentru că
noi vrem ,mereu, să ne fie numai bine şi nu acceptăm că ceea ce păţim ar putra
fi şi din vina noastră.Niciodată nu acceptăm că ar fi vina noastră
exclusivă,dar măcar să acceptăm că avem, şi noi, o parte din vină pentru ceea
ce ni se întâmplă.
*Nu este de vină
şoferul, care conduce cu viteză nici şoferul
care venea din sens opus cu aceeaşi viteză ci alt şofer, care conducea
regulmentar şi de care amîndoi s-au simţit obstrucţionaţi;şi dacă, cumva,unul
dintre ei, intra în copacul de pe marginea şoselei,este de vină copacul.
Şi atunci ne-am apucat să tăiem copacii de pe
marginea şoselei.
*Nimeni nu vrea să
înţeleagă că omul nu poate trăi la nesfîrşit,şi că sfârşitul ăsta nu vine la
toţi la aceeşi vărstă.Cînd moare cineva,atunci toată familia,mai mare sau mai
mică,care poate nu s-a mai întâlnit ,,în plen,din timpuri imemoriale’’,sare în
capul ,,ăstora’’ de la salvare,a medicului de gardă,a directorului
spitalului....Proces,daune morale de 1 miliard,un milion,o sută de mii,în
funcţie de moneda cerută.
Moartea.A scăpat
cineva de Moarte,până acum?Din câte ştiu nu;şi am văzut că vârsta de plecare
scade mereu.Poate suntem prea mulţi.
Oricum ,,c-o moarte
toţi suntem datori’’,deci ar trebui mereu să fim conştienţi că momentul ar putea
veni mâine şi nu e vina nimănui, dacă spitalul cutare n-a putut să ne mai ţină
în viaţă.
Ar trebui să fim pregătiţi
pentru asta,dar nu e nimeni pregătit.Mereu mai rămâne o ultimă vorbă nespusă,o
ultimă îmbrăţişare neîmpărtăşită....şi atunci aruncăm cu barda în copacul de pe
marginea şoselei,a medicului tâmpit de la spitalul N.,a şefului spitalului care
n-a avut o inimă de rezervă special pentru tata,mama, soţia.....şi, în final,
în Dumnezeu.Cu ce ,Doamne,am greşit că eu am fost.......Toţi folosim aceleaşi
cuvinte şi la durere şi la bucurie.Puţini mulţumim, acelei Entităţi care ne-a
făcut să fim bucuroşi,fericiţi chiar,dar ne depărtăm de Dumnezeu pentru că a îngăduit
ca ruda noastră, cea mai bună,să moară.Atunci uităm necazurile şi durerile
pricinuite de ,,ruda noastră cea mai bună’’.Atunci devine cea mai scumpă
persoană,cea mai dreaptă....cea mai Cea.
De fapt,când îl
plângem pe cel dispărut,plecat dintre noi....orice demunire e bună, numai mort
nu,ne plângem pe noi,cei rămaşi singuri,rămaşi ai nimănui.Nu ne mai gândim decât la singurătate,uitând
că,de fapt,toată viaţa noastră împreună,tot singuri am fost.
Eu cred că Dumnezeu e
drept şi imparţial.Erau ,,împăraţi,pe care lumea nu putea să-i mai încapă’’şi
s-au dus la fel cum s-au dus şi scalvii care-i curăţau sandalele de praf.
Spune Sorin Cerin,
într-o Culegere de înţelepciune că ,,toate drumurile vieţii duc la moarte’’,şi
că,,nu puteam fi mai mult decît ne e dat
să fim’’.
Asta nu înseamnă că
trebuie să ne gândim mereu la moarte,ci ,doar,că trebuie să conştientizăm asta
şi să nu ne lamentăm atunci cînd vine timpul.
La fel, nu înseamnă că
trebuie să aşteptăm să cadă para,ca să vedem dacă ne-a fost menită sau
nu.Trebuie să face toate eforurile, de care suntem în stare, pentru a accede (cuvânt
la modă),dar ,dacă nu ajungem acolo unde
credeam că ne-ar fi locul,nu înseamnă că ,,cineva ne-a pus beţe-n roate,ne-a
defavorizat.....’’ci doar că ,acolo, nu era locul nostru.
MORALA?Este foarte bine! Ce ni se dă,tot aceea ni se ia.Nu
ceva ce agonisim singuri,chiar dacă asta ar fi impresia noastră.
Să fiţi iubiţi.
