Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.
Aşeaz-o cu credinţa căpătâi.
Ea e hrisovul vostru cel dintâi.
Al robilor cu saricile, pline
De osemintele vărsate-n mine.
Ca să schimbăm, acum, întâia oară
Sapa-n condei şi brazda-n călimară
Bătrânii au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi leagăne urmaşilor stăpâni.
Şi, frământate mii de săptămâni
Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane,
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lăsând întreaga dulcea lui putere
Am luat ocara, şi torcând uşure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Am luat cenuşa morţilor din vatră
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzind în piscul datoriei tale.
Durerea noastră surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Si izbăvește-ncet pedepsitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptăţirea ramurii obscure
Ieşită la lumină din pădure
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.
Întinsă leneşă pe canapea,
Domniţa suferă în cartea mea.
Slovă de foc şi slovă făurită
Împărecheate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte ca-n adâncul ei
Zace mânia bunilor mei.
Cine nu cunoaşte celebra poezie a lui Arghezi?Pe cînd scriam cele de mai înainte mi-am dat şi un răspuns.Nici atunci,nu cred c-o ştiau prea mulţi,chiar dacă era obilgatorie învăţarea ei. Acum,slabă nădejde,mai am,s-o ştie cineva decât,poate,aşa,de cealâm.Nu mai e la modă;nu mai corespunde nici cu orientarea celui mai înalt for limbistic român….dar nu pentru consideraţii critice sau artistice am pus-o aici.Cineva a avut ideea unei parodii,care mi s-a părut interesantă şi la obiect.
Arghezi a pornit de la nimic,de la robii cu saricile pline de oseminte care au schimbat sapa-n condei si brazda-n călimară,veninu-n miere…şi graiul cu-ndemnuri pentru vite din care-a scos cuvinte potrivite.
Parodia porneşte,şi ea, de la ceva cunoscut.De la munca de-o viaţă transpusă,nu în cuvinte potrivite ,care să dăinuie peste ani şi,poate,peste generaţii,ci într-o casă.Şi în stilul caracteristic dulce-amărui-hazliu al românului imparte casa prin testament,puderiei de moştenitori.
Testament
(după Tudor Arghezi) Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
decât o casă, fiule, o-mparte
cu fraţii tăi, aşa cum socotiţi,
căci altă casă n-o să mai primiţi!
La anii mei (destui!), eu nu am ştire
ca-n "epoca de tristă amintire",
hulită ieri, dar astăzi regretată,
să-şi fi făcut atâtea griji un tată
că, după ce va trece-n nefiinţă,
copiii n-or să aibă locuinţă.
Tu, vezi de pune banul peste ban,
balconul să-l închizi cu termopan,
să-l faci o locuinţă potrivită
pentru Getuţa, dacă se mărită,
Gigel, cu-ai lui copii, câţi or să fie,
să locuiască în bucătărie,
sufrageria, de-i compartimentată,
s-o foloseşti tu cu Mioara, tată,
iar dormitorul, de-l închiriaţi,
aveţi şi nişte bani asiguraţi.
Ca să pot, azi, acest apartament
să vi-l asigur printr-un testament,
am fost cu stăpânirea în prigoană
şi-am mers din garnizoană-n garnizoană,
am locuit în câte-o chichineaţă
şi ceaiul mi-am făcut la o zăgneată,
sudoarea muncii zecilor de ani
am pus-o-n casa asta, nu în bani,
gândind că voi avea, la bătrâneţe,
un loc în care să îmi daţi bineţe,
când veţi veni la mine, oarecând,
în jur nepoţii să îi văd râzând
şi să dau huţa-huţa pe genunchi
vlăstarele din prea bătrânu-mi trunchi.
Nu crede în programul "Prima casă",
că asta-i, tată, vorbă mincinoasă
cu care vor, desigur, guvernanţii
să îşi atragă, cât mai mulţi, votanţii
şi nici în Nuţi Udrea să nu rişti
să te încrezi, că vin specialişti,
nu zece, dar niciunul pe la sate,
nici de le-ar face dânsa chiar palate!
Durerea strânsă, surdă şi amară,
au pus-o-n geamantan, plecând din ţară,
s-ajungă "căpşunari" prin Danemarca,
văzând c-aicea se scufundă barca.
Să revenim, eu zic, la testament!
La bancă ţi-am trecut, prin virament,
în contul tău deschis acum doi ani,
la sfatul mamei tale, nişte bani.
E suma ce a fost agonisită
din pensia aceasta nesimţită
pe care Boc şi doamna cea bălaie
se dau de ceasul morţii să mi-o taie.
Cu banii ăştia ştii tu ce-o să faci,
sunt bani pentru colivă şi colaci
şi, s-ar putea, din ei să-ţi mai rămâie
şi pentru două boabe de tămâie.
Cu astea, eu închei acest legat
pe care, astăzi, iată, l-am semnat... Tatăl risipitor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu