Astăzi mi s-a întâmplat alt lucru neaşteptat.Probabil din necunoaşterea tainelor internetului şi a tainelor site-urilor...am primit mesaje pe adresa mea de la necunoscuţi(te).
O fetişoară frumoasă,dacă poza îi aparţine,poate dornică de senzaţii tari....sau poate dornică de a afla noi şabloane,sau dictoane....sau chiar din dorinţa de a şti mai multe despre iubire ...îmi pune mie sau publicului ei marea întrebare ,pusă dea lungul veacurilor,în toate limbile pământului, de către miliarde de oameni.Fiecare punându-și-o propriei persoane sau celeilalte ,atunci când inima a început să zburde mai tare şi stomacul parcă să plutească în zbor de fluturi albaştri.
Şi eu mi-am pus întrebarea asta de câteva ori, puţine la număr.N-am căutat să găsesc definiţii,sau poate chiar am găsit definiţii,pe care le-am uitat în lungul drum al vieţii către moarte.
Dacă aş fi primit întrebarea asta acum o săptămână aş fi avut un răspuns.Aş fi răspuns fără ezitare ''iubire=Crina,Cătălina,Anna sau poate Anne.I-aş fi dat un nume propriu.
Iubire este starea care te face să nu fii acasă niciodată, dacă nu e lângă tine.
Iubire este starea care te face să fii acasă, oriunde te-ai duce cu Ea.
Iubire este starea care te face să spui şi să faci prostii,deşi eşti foarte inteligent după propriile-i spuse,în prezenţa ei.
Iubire este,poate ,continua căutare de a nu greşi faţă de celălalt,de ai face viaţa mai uşoară,mai frumoasă....mai cum crezi tu,neştiind niciodată că, tot din iubire , celălalt are nevoie de altceva pentru că el, iubindu-te, iubeşte căutările tale, facerile tale,gândurile tale....tot cei al tău şi nu-ţi spune că ar dori altceva.
Cred că răspunsul ar fi.....sau poate unul dintre răspunsuri ar fi că IUBIREA ESTE O STARE DE SPIRIT .
Nu ştiu,poate am să mai revin la asta dacă Atoateziditorul îmi va mai îngădui.
Cu mult timp în urmă,cînd viata mea era alta, am întâlnit o carte extraordinară.Am citit acolo două declaraţii de dragoste,una mai frumoasă decât alta.După aproape 30 de ani,trecând prin împrejurări dramatice...şi din ce în ce mai dramatice, am recitit cartea.Am rămas la aceeaşi concluzie.Nu cunosc altă definiţie a iubirii...pentru că iubirea nu poate avea o singură definiţie.Fiecare o percepe în felul său,sau poate, puţinătatea cuvintelor sau a puterii noastre de a le asocia face ca să avem o sumedenie de definiţii.
S-a vorbit mult despre ea şi aici.Eu am copiat două capitole,care spun mult dar nu totul.Intenţia a fost să copii toată cartea şi s-o distribui,dar între timp,deşi era o relicvă,am dăruit-o cuiva drag.
DRAG, este cuvântul pe care-l folosesc eu.Spune că vine din slavonul dragu.O fi, e cuvântul celor de la ţară...sau poate doar era şi acum folosesc toate neologismele țărilor pe unde i-a dus soarta.
Poate, scrisoarea de dragoste a Evei nu dă o definiţie termenului ''iubire'',dar,în opinia mea,explicarea motivelor pentru care-l iubeşte pe Adam înseamnă o definiţie a iubirii,cea mai clară în ambiguitatea ei şi cea mai bună.
Dac-aţi citit,sau poate o să citiţi cartea veţi vedea că Adam nu acceptă creatura de la început...chiar îl deranjează...dar cu timpul se obişnuieşte cu Ea ...e vrăjit de farmecele ei ca orice muritor care nu e din piatră...şi, în final, din inima lui Adam explodează cea mai mare şi mai superbă scrisoare de dragoste scrisă vreodată.E drept că timpul şi locul scrisorii sunt poate nepotrivite....dar aşa este fiecare Adam pe care Dumnezeu l-a dăruit pământului...îşi dă seama de realitate abia atunci cînd a pierdut acea părticică din el care nu-i mai aparţinea demult.Abia atunci scrie acea superbă declarație de dragoste,care are şi rostul sau rolul de scrisoare de iertare.
Prin asta,Adam,voia să spună ceea ce ar fi vrut să spună mereu;am greşit,te rog să mă ierţi, te iubesc şi te voi iubi mereu.
Şi acum Scrisoarea de dragoste a Evei,din Jurnalul lui Adam şi al Evei de Samuel Langhorne Clemens , cunoscut sub pseudonimul literar Mark Twain
Scrisoarea de dragoste a Evei*
Când privesc înapoi,Grădina îmi pare un vis. A fost frumoasă,neasemuit de frumoasă,încântător de frumoasă. Acum am pierdut-o şi n-o s-o mai văd niciodată.
Am pierdut Grădina,dar l-am găsit pe el şi sunt mulţumită. Mă iubeşte cât poate,iar eu îl iubesc cu toată forţa firii mele pline de pasiune,ceea ce, cred eu,este normal pentru sexul căruia îi aparțin.
Dacă mă întreb de ce-l iubesc, descopăr că nu ştiu şi,de fapt, nici nu prea mă sinchisesc să aflu. Cred mai degrabă că genul acesta de dragoste nu e un produs al raţionamentelor şi statisticilor,cum ar fi dragostea unora pentru reptile sau alte animale.
Cred că trebuie să fie cam aşa:iubesc anumite păsări pentru cântul lor. Pe Adam nu-l iubesc pentru cântul lui. Nu,nici gând. Cu cât cântă mai mult ,cu atât mai puţin mă împac cu asta. Şi totuşi îl rog să cânte,fiindcă vreau să învăţ să-mi placă tot ce-l interesează pe el. Sunt sigură c-o să învăţ,pentru că,dacă la-nceput nu puteam să suport,acum pot. Când cântă el, se acreşte laptele. Dar nu-i nimic. O să mă obişnuiesc cu laptele acru.
Nu pentru agerimea minţii îl iubesc. Nu,nici gând. Nu-i el de vină pentru agerimea asta - atâta cât este - fiindcă nu şi-a făcut-o singur. E aşa cum l-a lăsat Dumnezeu,dar nici nu trebuie mai mult. Intenția a fost bună,sunt sigură. Mintea o să i se deschidă cu timpul,chiar dacă nu dintr-o dată. Şi apoi nu-i nici o grabă: e destul de bun aşa cum e.
Nu pentru purtarea lui tandră şi atentă sau pentru delicateţe îl iubesc. Nu. Are lipsuri din punctul ăsta de vedere,dar e destul de bun şi-aşa şi se face tot mai bun pe zi ce trece.
Nu pentru hărnicia lui îl iubesc. Nu,nici gând. Ştiu că o are în el şi nu-nţeleg de ce-o ascunde de mine. Asta-i singura mea mâhnire. Altfel,e sincer şi deschis,acum. Sunt sigură că nu-mi ascunde nimic altceva. Doar asta. Mă doare să ştiu că are secrete faţă de mine şi uneori gândul acesta nu mă lasă să dorm. Am să mi-l izgonesc din minte. N-o să-mi tulbure fericirea,care altminteri mai are-un pic şi dă pe afară.
Nu pentru învăţătura lui îl iubesc. Nu,nici gând. M-a pârât,dar nu-l învinuiesc. Cred că asta-i o particularitate a sexului său şi nu l-a făcut el. Cred că eu nu l-aş fi pârât niciodată,mai curând aş fi murit. Dar şi asta-i o particularitate de sex,aşa că nu pot să mă laud,fiindcă nu eu l-am făcut.
Atunci pentru ce-l iubesc?Pur şi simplu pentru că e bărbat. Aşa cred.
Are un fond bun şi pentru asta-l iubesc,dar l-aş iubi şi fără. Dacă m-ar bate sau mi-ar arunca vorbe de ocară,l-aş iubi mai departe. Sunt sigură. E o chestiune de sex. Aşa cred.
E puternic şi chipeş şi-l iubesc pentru asta. ÎL admir şi-s mândră de el,dar l-aş iubi şi dacă n-ar avea nici una din calitățile astea. Dacă ar fi urât,tot l-aş iubi. Aş munci pentru el ca o sclavă,m-aş ruga pentru el şi aş veghea lângă patul lui,până când mi-aş da ultima suflare.
Da,cred că-l iubesc pur şi simplu,pentru că-i al meu şi pentru că-i bărbat. Bănuiesc că n-am nici un alt motiv. Cred prin urmare că-i aşa cum am spus la început:genul acesta de dragoste nu e un produs al raţionamentelor şi statisticilor. Ea vine nu se ştie de unde şi nu se poate explica. Nici nu-i nevoie.
Aşa gândesc eu. Dar sunt numai o fetişcană,prima care a stat să studieze această problemă,şi s-ar putea,în ignoranţa mea şi lipsa mea de experienţă,să n-o fi înţeles prea bine.
Ruga mea,dorința mea cea mai fierbinte e să trecem împreună peste pragul acestei vieţi .E o dorinţă ce n-o să piară niciodată pe pământ. O să sălășluiască în sufletul fiecărei soţii care iubește,până la sfârşitul timpurilor. Şi o să poarte numele meu.
Dar dacă trebuie ca unul dintre noi să plece mai întâi,ruga-mi este să fiu eu aceea. El e puternic,eu sunt slabă. Eu nu-i sunt atât de necesară pe cât îmi este el mie. Fără el,viaţa n-ar fi viaţă. Cum aş putea-o îndura? Ruga asta e şi ea nemuritoare şi o să dăinuie cât o dăinuie stirpea mea. Sunt prima soţie;şi în ultima soţie o să mă repet.
Scrisoarea
de dragoste a lui Adam**
Adam:Unde era ea,acolo era raiul.
* Capitolul
poartă în original titlul de:După izgonirea din rai.
**Capitolul
poartă în original titlul de:La
mormântul Evei
Poate spune cineva,mai mult decât Adam despre iubirea pentru o Evă? Mă îndoiesc,dar dacă ajunge undeva unde există altă părere aş fi bucuros s-o aflu.
Ceea ce nu ştiu Evele ,şi poate nici n-ar trebui să ştie, este că fără o Evă a lui,Adam este aproape un Nimeni.Citiţi biografiile marilor oameni politici,de ştiinţă....şi veţi vedea că aproape nu există Mare Om care să nu aibă în spatele lui o umilă EVĂ ,care l-a influențat extraordinar în tot ce a făcut bine sau mai puţin bine în viaţa lui,care l-a crescut şi educat-în dauna ei-numai din mîndria, pentru binele, numele şi renumele lui.Uitaţi-vă cu atenţie în propria familie,mai mică sau mai lărgită,şi veţi observa, indubitabil,asta.Poate în era patriarhatului,deşi a căpătat o seamă de drepturi care le întrece pe a lui Adam,Eva a învățat şi a ştiut cum să-şi folosească atuurile cu care a înzestrat-o Atoateziditorul.Una dintre ele,perseverenţa picăturii de apă care sfarmă stânca,deşi este doar o picătură.Deşi ascultă,de fapt porunceşte.Şi are de fiecare dată succes.
Un lucru mai are de învăţat Eva,cred.Să accepte părerea celuilalt,după ce a ţinut piept puţin...sau a făcut opoziţie de formă.În majoritatea cazurilor ar avea de câştigat...şi nu inele,blănuri.....ci afirmarea propriei păreri despre ceva, cineva, sau altceva.Dar, cred că Eva nu va învăţa asta niciodată;nu va voi să creadă că e posibil aşa ceva.Şi va fi o mare pierdere pentru amândoi,sau chiar pentru mai mulţi.
De fapt,fără Eva Omenirea nu ar fi existat....nici problemele apărute după apariţia ei....dar ar fi fost tare păcat,greu,anost ......şi fără nici un rost.
Multe mai are de învăţat Eva,cu toate că de fapt ea stăpâneşte şi conduce Lumea.
Acum trebuie să semnez- ALTADAM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu