sâmbătă, 28 iulie 2012

Dreptul sau datoria?

Am primit,în urmă cu puţin timp,pe una dintre adresele de e-mail care-mi, aparţin o preafrumoasă poezie.A fost trimisă din greşeală sau cu bună ştiinţă?Uneori facem gesturi pe care nu le mai înțelegem mai apoi. În era vitezei de tot felul mai apar şi erori frumoase.Poezia mi-a încălzit inima-mi bătrână,imaginaţia şi alte cele,de tot felul.Cine ştie,poate chiar eu eram adresantul.Dar dacă nu sînt eu ce fac cu poezia?Nu-mi amintesc să fi cunoscut nici expeditorul,ceea ce nu înseamnă că nu l-am cunoscut niciodată.Poate ,odată,în scurta-lungă scurgere a vremii spre''veşnicele plaiuri de vânătoare''drumurile noastre s-or fi încrucişat .Poate odată am sorbit,din aceleași pahar de nectar, băutura prieteniei curate sau a iubirii nevinovate. Poate....M-am gândit că,indiferent cine ar fi expeditorul sau expeditorul ,poezia ar merita să fie gustată şi de alții. Poate mai încălzește o inimă,poate mai toarnă balsam pe o rană proaspătă,poate...îşi găseşte adevăratul destinatar.
Am s-o public aici şi o dată luată calea.....dar m-am lovit de veşnicii mei duşmani antagonici Dreptul şi Datoria.
Dacă nu eu sunt destinatarul ....am eu Dreptul să public ceva ce nu-mi aparţine?
Am,pentru că a venit pe adresa mea,chiar dacă din greşeală.
Poate,dar Datoria ta e să întorci acea poezie la expeditor dacă nu crezi că ea a venit pentru tine.
Am Dreptul să fac orice cu ceva intrată în căsuța mea de e-mail.
Uneori aruncăm în neant,sau în deşertul cuvintelor rostite,vorbe în nădejdea că cineva le va găsi,le va culege şi se va îndrăgosti de ele. Poate, în nădejdea găsirii ei, cineva a aruncat-o în căsuța mea poştală,cu intenţie şi nu din greșeală.Poate ,acolo la un capăt de canal cineva suspină, asemenea mie, după ceea ce i se pare firesc,bucățica lui de fericire rămasă negustată.
Da,cred că am Datoria să arăt acelui suflet preţuirea de care s-a bucurat în inima-mi bătrână,nu prea bătrână pentru a mai bate măcar odată cu putere..poate pentru ultima dată şi....da, am Dreptul şi Datoria să public poezia. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu