ROMANŢA MORŢII de Ion MINULESCU

Am murit un om.

Ei,şi cei cu asta?În fiecare minut mor în întreaga lume mii..zeci de mii...sute de mii de oameni?

Da,dar toţi oamenii ăia care mor în lume,pentru mine sunt niște iluştri necunoscuţi....pe cînd acesta e al nostru, un Nume,e un mare Nume şi a suferit destul de mult până să plece spre dreapta judecată.

A murit Şerban IONESCU,actorul  Şerban IONESCU,omul care l-a întruchipat pe Ion al Glanetaşului, țăranul avid de pământ care,pentru a-l dobândi, face aproape orice faptă,mai mult mai mai puţin reprobabilă-după cutumele acelor vremuri ; 

dar,  atunci când l-a obţinut, Ion vrea totul,vrea şi fata şi asta se pedepsește şi de legile cerului şi ale pământului.Nici Cerul nici Pământul nu te lasă să ai tot.Trebuie să plăteşti pentru fiecare  bucăţică de bucurie din viaţă.Aşa şi cu  Ion al nostru - interpretul lui -a avut succes,a avut viaţă frumoasă şi a plătit cu suferinţă;moartea lui nu-i o plată succesului....cu o moarte toţi suntem datori.am auzit discursuri şi jelanii....dar, dacă n-avea leac, oare, nu e de preferat moartea în locul vieţii inutile...a chinului conştient şi care tot acolo duce,dar trece prin faza în care omul nu mai este om .....prin faza în care n-ar trebui să-l vadă nimeni şi acu atât mai puţin cei dragi şi, implicit noi, admiratorii,spectatorii ....

În tradiţia pur sânge românească,nici nu s-a răcit bine şi au şi început  acuzele, elogiile.....şi vizionările la TV.
Pentru Şerban Ionescu,desigur Ion...

În seara asta, Şerban Ionescu, a murit a doua oară.

Cred că Dumnezeu are nevoie de mai mulţi actori români acolo;altfel ,de ce ar chema actorii noștri unul după altul?

Pentru Şerban IONESCU şi Iurie DARIE

Romanţa morţii

Răsună-n poarta veche trei lovituri

Ce par

Trei nenţelese vorbe desprinse dintr-un vers...

Răsună-n poarta veche trei lovituri

Ce par                                                     

Trei nenţelese versuri din noul calendar !...

Pe verdea balustradă a-naltului balcon

Te pleci spre călătorul necunoscut ce bate,

În timp ce două braţe se-nalţă spre balcon

Ca două negre umbre de turnuri crenelate.

Spre verdea balustradă a-naltului balcon

Se-nalţă două braţe ;       

Iar umbra lor pe zid

Se leagănă ca două chei negre, descântate,

Cu care Vrăjitorii

Şi Parcele

Deschid

Zăvoarele-ncleştate în porţile-ncuiate...

Pe verdea balustradă a-naltului balcon

Te pleci spre călătorul necunoscut ce bate şi-ntrebi :

— Cine-i acolo ? De unde vii ? Ce vrei ?...

Dar vocea-ţi la vederea demonicelor chei

Se stinge cu sfiala luminii pe-nnoptate...

—  Cine-i acolo ?

—  Nimeni...

—  De unde vii ?

—  Nu știu...

—  Ce vrei ?

—  Nimic...

Şi vocea ce-ţi răspunde timidă, deşi-ţi pare

Că-i vocea ta,

Simţi totuşi că nu are

Nici zborul,

Nici căldura din vocea de om viu.

E vocea ta —

E vocea tăcerii ce cuprinde

Întreaga balustradă a naltului balcon,

Ca şi o funerară făclie ce s-aprinde

În măna unui Rege

Şi-n preajma unui Tron.

Şi-n timp ce-n poarta veche trei lovituri te cheamă

Ca trei refrenuri triste de cântece uitate —

În timp ce-ai vrea să afli în poartă cine-ţi bate —

Adormi, proptindu-ţi fruntea pe cheile de-aramă

Păstrate-n negre turnuri de piatră, crenelate...