Uneori ,ni se pare că noi,numai noi,sîntem buricul Pământului. De fapt aşa este şi…. nu este aşa. Sîntem şi noi, fiecare în parte,centrul Universului şi în acelaşi timp un firicel de nisip pe care-l spulberă vântul de acolo-colo. Fără fiecare dintre noi,indiferent de poziţia pe care o ocupăm la un moment dat pe un eşichier,nici Universul nu se opreşte,nici planeta nu se opreşte din drumul ei,nici ziua şi noaptea nu stau pe loc….. la fel ca în poveştile copilăriei.
Dar,la un moment dat, pentru Cineva anume ,fiecare dintre noi sîntem mai mult decât Universul întreg, mai mult decât propria lui viaţă. Bineînţeles că nu rămânem tot timpul pe poziţia asta. Cei care rămân acolo sînt rarele excepţii menţionate în miturile şi legendele lumii care ,cred eu ,sînt mai mult sau mai puţin cosmetizate. Atât cât rămânem acolo sîntem zei absoluți şi uitam cine ne-a pus acolo. Uitam că fără acel Cineva(acei cineva) am fi rămas acel etern Nimeni de mai înainte şi că putem deveni oricând acel Nimeni. Asta pentru că uitam.
Uităm să spunem’’ te iubesc’’ ,socotind că am spus-o de multe ori…. odată;
uităm să spunem’’ te rog’’….,pentru că socotim că avem oarece …drepturi
uităm să spunem ’’ iartă-mă ’’….pentru că noi nu greşim niciodată
uităm să spunem ’’ mulțumesc ’’ ….
uităm să…..
şi deodată ne trezim că am vrea s-o spunem, dar nu mai avem cui. Atunci, asemenea unui înger damnat, cădem.. şi cădem şi… parcă nu mai ajungem pe pământ.
Ferice de cel ce reuşeşte să se ridice pe locul pe care a fost; dar chiar dacă reușește nu mai este pentru Cineva ci pentru Altcineva.
Mult am vrea….am da multul cu puţinul, să mai ajungem acolo odată pentru acel Cineva,dar asta nu se poate;nu se mai poate. Orice, se rupe, se poate repara, doar rupând structura armonică/armonioasă de la început. Şi cred că, chiar dacă s-ar putea,am face aceleaşi greşeli,am merge pe acelaşi drum care ne este, totuşi, trasat de la naştere.
Cred că în orice relaţie,indiferent de natura ei, este o anumită armonie divină care nu trebuie ruptă cu nici un preţ.
Cu nici un preț...nu este, totuşi, un preț prea mare?
Şi cu toate astea,o facem mereu şi mereu şi…probabil androginul. Mereu ni se pare că n-am găsit exact ceea ce ne trebuie,mereu căutam… mereu…..uitând că avem doar o singură viață pe care ne-a trasat-o cineva, acolo sus, where the angels fly[1];şi nu vedem că,de multe ori,acel cineva pe care-l căutăm cu atâta disperare ne privește sfios şi tăcut chiar lângă noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu