O prietenă, foarte bună,mi-a trimis un e-mail cu această povestire moralizatoare pe care o împărtășesc cu Voi.
Mulţumesc Gabi
Mulţumesc Gabi
Sămânţa
Un
bogat om de afaceri creștin a decis că este timpul să-şi lase un
succesor la conducerea companiei sale. În loc de a se orienta spre unul
din directorii firmei sau copiii săi, el a devis să încerce ceva
deosebit.
Într-o zi şi-a convocat tot executivul, care era format din tineri, și le-a spus:
-
Dragii mei, a sosit timpul să-mi numesc un înlocuitor la conducerea
companiei în calitate de manager general (CEO). Asa că decizia mea este
ca unul din voi să ocupe acest post.
Toți au rămas șocați, în timp ce șeful a continuat:
- Astăzi intenționez să vă dau fiecăruia câte o sămânţă,
o sămânţa specială. Vreau să luaţi sămânţa aceasta acasă, s-o plantaţi,
s-o udaţi şi apoi exact peste un an să veniţi cu planta care a răsărit şi crecut din aceasta sămânţă. Cu acea ocazie voi analiza planta fiecăruia şi, după un criteriu personal ,voi alege viitorul manager
general.
Unul
din tinerii prezenți la întâlnire, pe nume Jim, a primit şi el o sămânţă asemenea fiecăruia. A plecat acasă şi cu entuziasm a împărtăşit
soţiei planul șefului. Soţia l-a ajutat să găsească un vas potrivit,
pământ de calitate îmbunătăţit cu îngrășământ natural şi apoi a plantat
sămânţa. În fiecare zi Jim turna apa în acel vas şi aştepta cu nerăbdare
să vadă un semn că sămânţa a încolţit şi o mică plantă şi-a făcut
apariţia. După vreo trei săptămâni, colegii lui vorbeau despre seminţele
lor şi despre plantele care au început să răsară. Jim urmarea cu
atenţie vasul în care plantase sămânţa, dar nimic nu se întâmpla.Trei,
patru, cinci săptămâni au trecut dar în vasul cu pământ nu se vedea nici
un semn de încolțire şi creştere.
Colegii lui vorbeau deja despre plantele lor, dar Jim simțea ca a eşuat în încercarea lui de a face
sămânţa să se transforme în plantă. Au trecut şase luni ,
nimic însă nu se întâmplase în vasul cu pământ al lui Jim. Cu nespusă
părere de rău, Jim şi-a dat seama că omorâse
sămânţa. Fiecare din colegii
lui aveau deja pomi, plante, iar el nu avea nimic. Oricum Jim a hotărât
să nu spună colegilor săi nimic din experienţa lui eşuată. El a hotărât însă să continue să ude
sămânţa și să-i adauge îngrășământ, cine știe? Poate într-o zi,
sămânţa va încolți.
După
exact un an, fiecare din cei ce primiseră o
sămânţă de la şef, şi-au
adus vasele lor cu plante pentru a fi inspectate. Jim a spus soţiei că
el nu îndrăzneşte să meargă la companie cu un vas gol. Soţia însă l-a încurajat să fie cinstit cu ceea ce i s-a întâmplat. Deşi a simţit un
gol în stomac gândindu-se la experienţa pe care o va avea , poate cea mai jenantă experienţă din viaţa lui, a hotărât totuşi să dea ascultare sfatului soției.
Astfel, în ziua hotărâta pentru inspecție, Jim și-a luat vasul în care nu era decât pământ și s-a prezentat la sala de conferințe a companiei. Când a
intrat în sala, Jim a fost socat de varietatea de plante din vasele
colegilor lui. Plantele erau minunate, de diferite culori şi marimi. Jim şi-a pus vasul pe podea şi multi din colegii lui au pufnit în râs, alţii l-au compătimit sincer.
Când şeful şi-a făcut apariţia, a salutat membrii executivului rotindu-şi
privirea asupra tuturor. Jim căuta un colt cât mai indepartat pentru a
se ascunde.
- Uau! Ce plante minunate, copaci, flori ati crescut voi! , a spus șeful. Astăzi unul din voi va fi numit managerul general al companiei.
Deodată,
seful l-a descoperit pe Jim în colţul cel mai îndepărtat al sălii cu
vasul său gol. A rugat pe directorul financiar să-l invite pe Jim în
fata. Jim a îngheţat! El a început să gândească cam aşa: "Șeful şi-a dat
seama de eşecul meu. Mare lucru să nu mă concedieze".
Când Jim a ajuns în faţă, şeful l-a întrebat ce s-a întâmplat cu
sămânţa
lui. Astfel că Jim a trebuit să-i spună istoria sa. După ce Jim a
terminat, seful a spus că toată lumea, cu exceptia lui Jim, să ocupe un
loc. Apoi, arătând cu mâna spre Jim a spus:
- Iată-l pe noul vostru manager general. Numele lui este Jim.
Lui Jim nu-i venea sa creada. Jim esuase total in plantarea semintei. Cum putea el sa fie manager general cu un asemenea esec?
Apoi seful a continuat:
-
Cu un an în urmă, am dat fiecăruia din cei prezenți în această sală o
sămânţa. V-am spus să luaţi
sămânţa, să o plantaţi, să o udaţi şi să
mi-o aduceţi astăzi înapoi. Ceea ce voi nu aţi ştiut este că toate
seminţele pe care vi le-am dat au fost fierte, toate au fost seminţe moarte care nu aveau cum să încolţească. Toți cu
excepţia lui Jim mi-aţi adus pomi, plante, flori. Când v-aţi dat seama
că
sămânţa pe care v-am dat-o eu nu încolțește, aţi înlocuit-o cu altă
sămânţă procurată de voi. Jim a fost singurul care a avut curajul şi
cinstea de a aduce vasul cu planta mea în el. Pentru acest motiv el va fi numit managerul general al companiei mele.
Dacă plantezi cinste = vei culege încredere
Dacă plantezi bunatăte = vei culege prieteni
Dacă plantezi umilinţă = vei culege măreţie
Dacă plantezi perseverenţă = vei culege satisfacţie
Dacă plantezi respect = vei culege perspectivă
Dacă plantezi hărnicie = vei culege succes
Dacă plantezi iertare = vei culege împăcare
Dacă plantezi credinţa in Iisus = vei avea o recoltă bogată.
Atenție: ce plantezi azi = vei recolta mâine.
Atenție: ce plantezi azi = vei recolta mâine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu