Romanţa marilor dispăruţi

Romanţa marilor dispăruţi

                                lui Ştefan Petică şi Iuliu Săvescu

Noi suntem morţi-de mult...

Voi ne-aţi uitat —                          

Şi ne-aţi uitat că nu ne mai vedeți

Dar noi din umbra negrilor pereţi

Adeseori ieşim să vă-ntâlnim,

Şi-n visurile voastre retrăim,

Ca şi-n viață,

Câte-un vers ciudat

Din marele Poem, pe care voi

Ni l-aţi plătit cu bulgări de noroi!.....

Noi suntem morţi...

Şi totuşi,când pornim

Spre lumea voastră — lumea celor vii —

În negrul gol al craniilor reci,

Noi,

Ca şi voi,

La fel simţim

Vibraţiile-acelor armonii

Ce-nsufleţesc tăcutele pustii

În care voi ne-aţi îngropat pe veci!

Noi

Mulţilor ce nu ne-au înţeles

Le vom ierta — căci suntem morţi acum.

Iar celor ce păşesc pe-al nostru drum

Le vom fi fraţi !...

O ! fraţilor, cântaţi —

Căci noi de-aci din groapa v-ascultăm !..

Cântaţi frumosul îngropat de-acei

Ce n-au putut să-l renvieze-n vers,

Cutreieraţi întregul Univers,

Şi-n cântecele voastre îngropaţi

Toți vechii Zei !

Iar mâine-n zori, de-o fi să ne întâlnim

Pe-albastrele cărări, de unde azi

Noi vă privim —

O !... Mâine-n zori, de-o fi să ne-ntâlnim,

Va vom primi cu braţele deschise,

Şi-obrajii voștri, -adeseori scuipaţi,

I-om săruta —

Căci voi ne sunteţi fraţi !...