Ion MINULESCU Romanţa noului venit

Acum ceva timp în urmă,nu chiar foarte mult, abia de-au trecut câteva luni,pe la începutul verii,am descoperit un poet;de fapt l-am redescoperit pentru că-l ştiam. Îl ştiam,dar abia acum l-am descoperit cu adevărat.Cu fiecare poezie,pe care o citeam, eram încercat de alte şi alte simțăminte.Ce reţinusem,din perioada cînd ar fi trebuit să reţin, pentru că era material de  studiu la limba română, erau ceva versuri desperecheate..,,şi-ai să mă uiţi că şi uitarea e scrisă-n legile lumeşti''.....două jucării stricate....'' şi alte câteva.Acum aveam în faţa mea,parcă, un ocean de cuvinte cunoscut necunoscute, idei ,sentimente....şi toate traduse în trăiri, trăiri pe care nu le mai avusem.

Acum ,fiind eu însumi una din cele două jucării stricate,m-am gândit că n-ar fi rău să vă fac cunoscut  acest poet,poate nu uitat în vremea noastră.

poeziile sunt copiate după volumul: 
Ion Minulescu   Versuri ,Editura pentru literatură 1969

Romanţe pentru mai târziu   1908

Romanţa noului-venit

Străinule ce baţi la poartă,
De unde vii
Şi cine eşti?...
Străinule de lumea noastră,
Răspunde-ne de unde vii,
Prin care lumi trăişi coşmarul nepovestitelor poveşti
Şi-n care stea găsişi coloarea decoloratei nebunii?...

De unde vin?...
De unde pot veni, când ochii-mi,
Plini de regrete şi tristeţi,
Par două candele aprinse în cripta morţilor poeţi?
Priviţi...
Sandalele-mi sunt rupte,
Iar toga ce mi-o dete-Apollo
În noaptea când pornii spre voi
Abia-şi mai flutură albastrul de-a lungul umerilor goi.
Sunt gol –
Căci calea-mi fuse lungă
Şi-n calea mea-întâlnii pe rând,
Pe toţi câţi vrură să vă vândă
Podoabe noi ce nu se vând,
Pe cei ce vrură să vă cânte romanţe noi,
Pe cei ce vrură
Să vă-ndrumeze spre mai bine –
Spre-acel frumos întrezărit
În armoniile eterne
Dintr-un sfârşit
Şi-un infinit,
Pe cei ce v-au adus lumina,
Pe cei ce i-aţi primit cu ură
Şi i-aţi gonit cu pietre –
Pietre ce s-or preface-n piedestale
În clipa când vă va cuprinde beţia altor ideale!..

De unde vin?
Eu vin din lumea creată dincolo de zare –
Din lumea-n care n-a fost nimeni din voi,
Eu vin din lumea-n care
Nu-i ceru-albastru,
Şi copacii nu-s verzi, aşa cum sunt la voi,
Din lumea Nimfelor ce-aşteaptă sosirea Faunilor goi,
Din lumea cupelor deşarte şi totuşi pline-n orice clipă,
Din lumea ultimului cântec,

Purtat pe-a berzelor aripă
Din ţărm în ţărm,
Din ţară-n ţară,
Din om în om,
Din gură-n gură,-

Din lumea celor patru vânturi
Şi patru puncte cardinale!...
Deschideţi poarta dar,
Şi-n cale
Ieşiţi-mi toţi cu foi de laur,
Iar voi, ce măsuraţi cu versul gândirile ce n-au măsură,
Veniţi în jurul meu degrabă,
Şi-n cântul lirelor de aur,
Porniţi cu mine împreună
Spre lumea-n care nu-s castele cu punţi
Şi şanţuri feodale,
Nici ruginite porţi de-aramă, la care bat cei noi sosiţi...
Veniţi cu toţi cât mai e vreme,
Şi mai puteţi cânta -
Veniţi!...
Veniţi, să vă aprind în suflet lumina stinselor făclii
Şi-n versuri fantasmagoria şi vraja noilor magii!
Iar cânturile voastre -
Cânturi cu care azi cerşiţi o pâine -
Să le-ncunun cu strălucirea aureolelor de mâine!...
Dar poarta a rămas închisă la glasul artei viitoare.
..............................................................................
Era prin anul una mie şi nouă sute opt - îmi pare.